Săracii, mai ocrotiţi de acum. Un român a fost numit, pentru prima dată în istoria bisericii catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului Papei Francisc. Este şi unul dintre cei mai tineri episcopi ai Italiei, dacă nu cel mai tânăr, de o modestie rar întâlnită.
Advertisment
Nu ştie de ce a fost numit, însă bănuieşte un fel de „semnal al Papei Francisc la o mai mare atenţie în valorizarea reciprocă a diferenţelor dintre comunităţi”.
Nici nu îi este clar ce are de făcut, dar îl impresionează vârstnicii care se roagă pentru el şi „mărunţişul”, ceea ce, de altfel, ne spune că se simte şi el.
Recomandări
Benoni Ambăruș, cunoscut simplu Don Ben, a intrat la seminarul din Iaşi când avea 15 ani. La 22 de ani a fost trimis de la Iaşi să studieze la Roma: „Trebuia să stau 4 ani. 4 ani s-au transformat în toţi aceşti ani. În 2000 am fost sfinţit preot la Iaşi şi m-am întors la Roma să îmi fac ultimul an de licenţă în dogmatică. Înainte de plecarea acasă mi s-a cerut să rămân un an de zile la Roma, să merg înapoi în seminar ca educator. Am stat un an şi mi s-a spus <mai stai un an>, apoi <mai stai un an>, apoi <ia fă-ţi şi tu doctoratul>, apoi mi-am găsit o parohie şi în 2007 am decis să rămân definitiv aici”.
În urmă cu câteva zile, Papa Francisc a numit pentru prima dată în istorie „figura episcopului auxiliar” care se ocupă numai de caritate.
„Şi a ajuns năpasta pe mine”, ne spune Don Ben, râzând.
Este primul român şi în general primul străin numit într-o funcţie similară.
Nici acum nu ştie cum se explică numirea: „Am avut de-a face cu Sfântul Părinte în toţi anii aceştia … Am impresia că insistă foarte mult asupra atenţiei de a nu pune la o parte pe nimeni, de a avea grijă ca săracii (material, spiritual, relaţional) să fie în atenţia instituţiilor laice, publice, a cetăţenilor de rând şi a bisericii. Insistă foarte mult pe acest lucru. Pronunţă des <integrare>, iar la Roma sunt 150 de comunităţi creştine, străine, de diferite limbi, rituri care celebrează în biserici, dar au viaţa lor”.
„Don Ben” nu știe cu ce se va ocupa
Întrebat cu ce se va ocupa exact, Don Ben râde din nou: „Dacă aş şti! Vom înţelege încet-încet”.
Se gândeşte la implicarea în stimularea comunităţilor italiene în ce priveşte contactele cu comunităţile străine.
„Slujbele sunt parte relevantă”, ne spune părintele, mărturisind cât îl impresionează copiii străinilor care la spovedanie spun totul în limba lor maternă, dar când ajung la păcate le rostesc în italiană: „În ce limbă se spun lucrurile cele mai intime din viaţă? În limba maternă. În ce limbă te rogi? În limba maternă”.
Ne precizează că nu vorbeşte de acceptare: „Societatea italiană este în faza în care trebuie să se declanşeze integrarea comunităţilor străine. Nu e de la sine înţeles să mergi la o biserică şi la un moment dat printre cântece să fie un cântec sau un gest liturgic dintr-o altă ţară. Nici nu putem închide ochii şi să mergem în mod paralel, pentru că, de exemplu, şcoala integrează. Probabil că este un fel de semnal al Sfântului Părinte în care spune că integrarea poate fi şi acest lucru, o mai mare atenţie în sens de valorizare reciprocă a diferenţelor”.
Este fericit că va rămâne „la şcoala săracilor”. Don Ben conduce de mai mulţi ani Caritas Roma şi acum tot ceea ce va urma să facă va „reflecta pastorala celor mai fragili”: „Coordonarea tuturor celor care se ocupă de săraci în Roma e un mod de a sta în contact cu săracii”.
Don Ben nu e impresionat de funcţie, ci de susţinerea, prin rugăciunea, pe care o are din partea oamenilor simpli. Ne-a mărturisit că se simte „mărunţiş în mâinile lui Dumnezeu”: „Ce-aş putea face eu? Am avut o conversaţie cu un preot din România , mi-a spus <ştii, m-am rugat până acum în fiecare zi pentru tine, dar de azi înainte am învăţat că va trebui să pun vârstnicii să se roage pentru tine>. Şi m-a impresionat că s-a gândit la persoanele cele mai simple şi mai curate care strigă în faţa lui Dumnezeu pentru tine. Asta mă susţine, că persoanele simple mă susţin cu rugăciunea lor. Acum când sunt la Caritas mă uit la extracturile de cont să văd şi donaţiile. Mereu mă emoţionează când văd donaţii de 5,20 euro, 4,50 euro, mărunţişurile mi se par cele mai preţioase. Aşa mă simt şi eu. Mărunţiş în faţa lui Dumnezeu, restul o să facă El”.
Episcopul Romei este Papa Francisc. Are un vicar, care la rândul lui are episcopii auxiliari: cinci episcopi pentru fiecare sector al Romei, apoi mai este un episcop auxiliar care se ocupă numai de pastorala sanitară, spitale, clinici, iar Don Ben este al şaptelea episcop auxiliar.
Consacrarea va avea loc pe 1 mai, la Roma.
Partenerii noștri