- Circulă de câteva zile cazul medicului Flavia Groșan din Oradea, care ar fi vindecat cu o schemă de tratament simplă 1.000 de pacienți COVID.
- Nu a mai fost nevoie ca aceștia să ajungă în spital.
Polițistul blogger și scriitor Marian Godină o critică pe Flavia Groșan, dar si pe cei care ar fi interesați de tratamentul ei.
Advertisment
„La doamna doctor, din disperare sau din lipsă de educație, așa cum i se spune de multe ori chiar prostiei în stare pură, s-ar putea prezenta un număr considerabil de oameni care și-ar lăsa astfel viețile pe mâinile unei închipuite eroine”, a scris Marian Godină într-un articol de blog, publicat pe site-ul lui.
La ne-expertul în sănătate, Godină, se uită totuși peste jumătate de milion de oameni: acesta este numărul de followeri pe care îi are pagina lui de Facebook.
Recomandări
Ne putem gândi la cuvintele lui Umberto Eco din 2015 despre rețelele sociale:
„A dat dreptul la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte puteau vorbi doar la bar după două-trei pahare de vin roșu și nu deranjau societatea. Dacă intrau în contradicție, erau reduși la tăcere de colegi. Acum au dreptul la cuvânt ca un câștigător de Premiu Nobel”, a spus Umberto Eco, scriitor și filosof, cu peste 30 de titluri doctor honoris causa.
Partenerii noștri