• Capitala, în top în ceea ce privește numărul de persoane care își doresc să se vaccineze
  • Topul este completat de Cluj, Prahova și Mureș
  • În ultimele 24 de ore s-au înscris pe lista de așteptare peste 45.400 de persoane

Capitala conduce topul județelor în privința numărului mare de persoane care își doresc să se vaccineze: peste 122.000 de bucureșteni sunt pe listele de așteptare, a declarat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a spus că în prezent sunt peste 505.000 de persoane pe lista de așteptare.

În ceea ce privește topul primelor 6 județe cu cele mai multe persoane pe lista de așteptare, Gheorghiță a spus că pe primul loc rămâne Capitala, cu 122.000 pe listă. Urmează Cluj – peste 52.000 de persoane, Prahova – peste 26.000 de persoane, Mureș – peste 21.000 de persoane, Brașov – peste 21.000 de persoane, Ilfov – peste 20.000 de persoane.

Recomandări

BEYONCE FACE SHOW
UNDE MERGI AZI?
SE TERMINĂ MINIVACANȚA
CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA

„Începând cu data de 15 martie pot să vă spun că au fost notificate până la acest moment peste 1,016 milioane de persoane și s-au efectuat 633.753 de programări noi în centrele de vaccinare. În ceea ce privește categoria persoanelor care au fost programate din lista de așteptare, circa 28% sunt persoane vulnerabile, persoane peste 65 de ani și persoane cu boli cronice. De asemenea, persoane care aparțin etapei a treia din populația generală – 27,6%, persoane care deservesc activități esențiale – 6% și personal medical din etapa 1 – 0,7%”, a spus Gheorghiță.

Potrivit lui, în ultimele 24 de ore s-au înscris pe lista de așteptare peste 45.400 de persoane, au fost notificate 112.000 de persoane și s-au efectuat 82.881 de programări.