• Poți să te vaccinezi fără să stai la rând. Ai 98.000 de locuri, în 403 centre. Cele mai multe sunt pentru AstraZeneca, peste 77.000.
  • Agenția Europeană a Medicamentului va da săptămâna viitoare un verdict asupra vaccinului Johnson and Johnson.
  • Situația este tot mai complicată în coaliția de guvernare. PNL și UDMR au anunțat că îl susțin în continuare pe premierul Cîțu, în timp ce USR și PLUS i-au cerut demisia. Azi miniștrii s-au întâlnit, iar Cîțu le-a mulțumit.
  • Alianța Părinților îl contrazice pe Cîmpeanu. Aceștia susțin că nu au făcut presiuni ca profesorii vaccinați să fie singurii care predau la catedră.
  • Copiii și adolescenții din Franța, cu vârste curpinse între 3 și 17 ani, primesc 10 ședințe gratuite la psiholog. Emmanuel Macron vrea să-i ajute pe cei afectați de pandemie.
  • Uituc să fii, noroc să ai. Un bărbat de 80 de ani din Anglia a cîștigat peste 100.000 de lire sterline la loterie, după ce și-a uitat ochelarii acasă. El juca săptămânal, iar de această dată nu a văzut bine numerele pe care le-a ales.
  • Blue Origin, compania spațială deținută de Jeff Bezos, a încheiat cu succes al15-lea zbor-test al rachetei reutilizabile. Astfel de nave ar putea face călătoriile în spaţiu mai ieftine.
  • Final Four din EHF European League se va ține la Baia Mare, la Sala Sporturilor. Competiția are loc în perioada 8-9 mai, iar Minaur Baia-Mare e deja calificată.
  • George Clooney se reunește cu distribuția unui serial de succes în SUA, Emergency Room. Actorii vor filma un episod dedicat Zilei Pământului, pentru a facilita accesul intregii lumi la apa.
  • FCSB și CFR Cluj se vor înfrunta astăzi, de la ora 19:00, în Supercupa României. Acum o lună, în meciul din campionat, FCSB s-a impus cu 3-0 în fața CFR-ului.
  • Iar mâine, de la ora 19.00, te invit să asculți înregistrarea unui concert care a fost condus de dirijorul transilvănean, Erich Bergel. Spectacolul va fi transmis online, de Filarmonica George Enescu.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
XI JINPING RESTRUCTUREAZĂ ARMATA
BIDEN CĂLĂTOREȘTE CU MARINE ONE
PAPA VIZITEAZĂ O ÎNCHISOARE DE FEMEI
IOHANNIS CAUTĂ JOB LA C.E.
LIGHT MAKES YOU FEEL BETTER