• Este ziua cu cele mai multe decese provocare de COVID-19
  • 2.931 cazuri noi din 36.170 de teste (8.1%)
  • România a depășit un milion de îmbolnăviți de COVID-19
  • Mai multe locuri disponibile decât înscriși pe listele de așteptare
  • Florin Cîțu: „Vaccinarea este singura soluție pentru a ieși din pandemie”
  • Florin Cîțu: „Putem să vaccinăm 5 milioane persoane până la sfârșitul lui mai”
  • Florin Cîțu: „Putem avea 10 milioane vaccinați până la sfârșit de iulie”

România n-are șef la Sănătate. Coaliția se ceartă, opoziția urlă. În timpul ăsta, românii mor. Într-o zi în care politicienii s-au întâlnit la ora 16 pentru a-și rezolva expune orgoliile și ambițiile, România a bifat cea mai neagră zi de la începutul pandemiei.

237 de morți în doar 24 de ore. E cea mai rea zi de la momentul zero al coronavirusului. Numărul deceselor e însoțit de cel al cazurilor grave. Și acolo e record. Sunt 1.432 de pacienți internați în secțiile de ATI.

De la Palatul Victoria, premierul Florin Cîțu spune că singura soluție e vaccinarea. Și că și-a făcut datoria prin obținerea dozelor. Are însă o problemă: sunt mai multe doze decât români dornici de vaccin.

Recomandări

RUSIA, VINOVATĂ
PRIMUL POW NORD-COREEAN
CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN

„Avem nevoie și de o campanie corectă de informare, pentru că în spațiul public sunt multe informații care subminează această campanie. Vă spun același mesaj pe care îl spun în fiecare zi. Vaccinarea este singura soluție pentru a ieși din pandemie. Avem dozele necesare. Dacă avem succes, putem să vaccinam 5 milioane de persoane până la sfârșitul lunii mai, 10 milioane până la sfâșitul lunii iulie. Intrăm într-o nouă etapă a campaniei de vaccinare, trebuie să creștem ritmul. Deschiderea este totală, așa cum le-am spus și agenților economici”, a spus premierul Florin Cîțu.

Marți, România a avut mai multe doze disponibile decât persoane în așteptare, arată platforma neoficială vaccin.live. 200.000 locuri disponibile, dintre care mai bine de jumătate la Pfizer, și 167.000 români în așteptare. Trebuie să îi luăm în calcul și pe cei programați deja, spune coordonatorul campaniei, doctorul Valeriu Gheorghiță. Vrea ca românii să ajungă să se vaccineze fără programare.

„Nu mă sperie cifrele. Ceea ce nu este vizibil, în următoarele cinci zile sunt aproximativ 450.000 de persoane deja programate în centrele de vaccinare. Deci, ce este pe lista de așteptare sunt persoane care nu au fost încă notificate, deja existând programări pentru următoare săptămână. Mâine, poimâine sunt peste 90.000 de persoane programate. Vom v. edea și măsura în care persoanele programate se vor prezenta în centre. Nu ne-am propus să avem liste interminabile de așteptare cu timpi foarte lungi, ne dorim să existe o fluență în activitatea de vaccinare”, a spus colonelul Valeriu Gheorghiță.

În acest timp, în „Lombardia României”, așa cum era numită Suceava în 2020, doar 10% din locuitori s-au vaccinat.