• Pentru israelieni, coronavirusul devine doar o amintire urâtă
  • Țara care și-a vaccinat peste 80% din populația peste 16 ani, a înregistrat duminică doar 38 de infecții noi, după 8.700 de teste
  • Lucrurile nu merg la fel de bine în Statele Unite, unde milioane de americani nu au primit a doua doză de vaccin

Pentru israelieni, coronavirusul devine doar o amintire urâtă. Țara care și-a vaccinat peste 80% din populația peste 16 ani, a înregistrat duminică doar 38 de infecții noi, după 8.700 de teste. Adică o rată de pozitivare de 0,5%. Sunt cele mai bune cifre din ultimul an, așa că autoritățile se gândesc să relaxeze și mai mult restricțiile.

Lucrurile nu merg la fel de bine în Statele Unite, unde milioane de americani nu au primit a doua doză de vaccin.

Pe lângă probleme de aprovizionare, sunt și motive mai puțin obiective. Cei care nu s-au prezentat la rapel spun fie că le ajunge o doză ca să fie protejați, fie că se tem de efectele secundare. Americanii au primit o veste bună – dacă sunt complet vaccinați, vor putea să viziteze Europa la vară, anunță New York Times.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Canadienii au găsit metoda cu care evita carantina impusă celor care vin cu avionul în Canada. Își iau bilete pentru Statele Unite și de acolo iau taxiul sau o limuzină către Canada. Călătoria îi costă cam 250 de dolari, în loc de 1200 cit ar plati daca ar sta in carantina la hotel.

Costă însă mult mai mult să scapi din India, țară care a ajuns la aproape 350 de mii de infectări și peste 2.700 de decese pe zi. Bogătașii plătesc zeci de mii de dolari pentru zboruri private care să-i ducă în Dubai; zilnic din Mumbai pleacă zeci de zboruri.

Și mai am o poveste. Depre americanca de 105 ani care a învins coronavirusul. Chiar dacă s-a infectat la o zi după ce a făcut a doua doză de vaccin, Lucia DeClerck a supraviețuit și a dezvăluit secretul. Rugăciuni, fără mâncare nesănătoasă și… nouă stafide macerate nouă zile în, în fiecare dimineață. A trecut prin 2 războie mondiale, a învins gripa spaniolă și coronavirusul. Și-a trecut prin trei mariaje, poate cele mai bune întăritoare de viață.