• O femeie a cumpărat un bilet câștigător, în valoare de 26 de milioane de dolari, la o extragere din California.
  • Femeia a lăsat biletul câștigător în buzunarul pantalonilor și a băgat pantalonii la spălat.
  • Biletul a fost distrus, iar femeia a pierdut câștigul.

O femeie care pretinde că a cumpărat biletul câștigător, în valoare de 26 de milioane de dolari, la o extragere a California Lottery spune că l-a lăsat în buzunarul pantalonilor și l-a distrus-o în mașina de spălat, relatează presa americană, citată de BBC.

Biletul câștigător SuperLotto Plus a fost vândut la un magazin din suburbia Norwalk din Los Angeles, în noiembrie.

Femeia, care a rămas anonimă, apare pe camerele de supraveghere achiziționând un bilet în magazin la momentul respectiv. Dar termenul stabilit pentru revendicarea premiului a trecut joi.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Organizatorii loteriei spun că câștigul trebuie revendicat în termen de 180 de zile de la extragere, care a avut loc pe 14 noiembrie.

Un vânzător a declarat pentru Whittier Daily News din California că o femeie a intrat miercuri în magazin, susținând că este deținătoarea biletului câștigător, dar că a pierdut biletul și se teme că l-a distrus în mașina de spălat.

O purtătoare de cuvânt a Loteriei din California, Cathy Johnston, a declarat ziarului că filmările din magazin nu ar fi suficiente pentru a justifica afirmația femeii și că este necesară „o dovadă substanțială convingătoare că a fost în posesia biletului”.

Cu toate acestea, o copie a videoclipului a fost împărtășită organizatorilor loteriei și cererea este investigată în continuare, a confirmat Johnston.

Dacă nu există un câștigător recunoscut al premiului, suma va fi distribuită în școlile publice din California, au spus organizatorii într-un comunicat. Retailerul care a vândut biletul câștigător a primit 130.000 de dolari ca parte a procedurii standard a loteriei, se adaugă în declarație.

Numerele câștigătoare pentru extragerea din noiembrie au fost 23, 36, 12, 31, 13, alături de meganumărul 10.