• Un protest inedit va avea loc vineri la Brașov
  • Patronii unor restaurante se transformă în cerșetori

Cârciumarii din Brașov ies la cerşit. Proprietarii localurilor şi ospătarii care luptă zilnic cu cerşetorii ce agasează clienţii protestează.

Vor să atragă atenţia autorităţilor să vină cu soluţii concrete pentru a opri fenomenul. „Nu cerşetoriei şi da donaţiei”, asta e ideea lor. Cârciumarii îi îndeamnă pe oameni să doneze bani asociaţiilor care se ocupă cu adevărat de soarta comunităţilor defavorizate.

Poliţiştii locali se plâng că nu au suficiente pârghii legale pentru a-i opri pe cerșetori. Nu le pot confisca banii şi nici nu îi pot instituţionaliza forţat.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Vom ieşi în faţa locaţiei să tragem un semnal de alarmă, pentru că sunt foarte mulţi cerşetori în ultima perioadă şi sunt foarte agresivi, iau mâncarea clienţilor de pe masă. Sunt oaspeţi care sunt şi deranjaţi, dar sunt oaspeţi care îi îndeamnă cu bani”, spune Bogdan Pamfir, manager-ul unui pub din Braşov.

„Strategia care dă roade, nepusă în aplicare, din păcate, de poliţiştii locali, ci de cerşetori, este următoarea: în vreme de agenţii se plimbă pe strada Republică, oamenii fără venit legal, că în buzunare au bani, îi ocolesc pe străzi lăturalnice şi ajung, din nou, în spatele lor, la mesele turiştilor”, transmite corespondentul Aleph News Mădălina Bucur.

„De la începutul anului au fost derulate 45 de planuri de acţiuni pe această linie de muncă. Privind cerşetoria şi scormonirea prin gunoaie, de la începutul anului au fost aplicate 423 de sancţiuni în cuantum de aproape 200.000 de lei. Pente 90 la sută din aceste eprsaone au domiciliul în afara Braşovului”, a declarat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov.

Cerșetorii români i-au sufocat și pe europeni. Elvețienii sunt gata să plătească bine numai să scape de ei. Autoritățile din Basel oferă cerșetorilor gratuit bilete dus către o destinație europeană, cu condiția să nu se întoarcă în Elveția. Oferta a prins. Până acum, zeci de cerșetori au acceptat-o. Cei mai mulți sunt… din România, dar şi câţiva unguri, polonezi şi bulgari.