• Peste 1.500 de oameni care lucrează în sectorul cultural s-au strâns în fața Parlamentului în primul rând pentru a protesta împotriva restricțiilor
  • Astfel, oamenii cer ca politicienii să lase publicul să vină la spectacole
  • Cei care au fost prezenți la prost au respectat distanțarea socială și au purtat mască de protecție

Artiștii își cer drepturile în Finlanda. Peste 1.500 de oameni care lucrează în sectorul cultural s-au strâns în fața Parlamentului în primul rând pentru a protesta față de restricțiile din pandemie, iar în al doilea rând pentru un ajutor practic din partea guvernanților, informează Yle.

Astfel, oamenii cer ca politicienii să lase publicul să vină la spectacole, precum și să înceapă să plătească freelancerii din domeniu. În același timp, ei cer ca guvernanții să ofere cel puțin 1% din buget pentru sprijinul sectorului cultural. Printre cei prezenți la protest se numără scriitori, actori, muzicieni, dansatori și alții.

Chiar dacă evenimentul a durat doar două ore, putem învăța câteva lucruri din protestul finlandezilor. Au păstrat distanța între ei, conștienți fiind de riscurile situației actuale.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%