• Italia a învins Elveția cu scorul de 3-0.
  • Squadra Azzurra nu mai poate pierde unul din primele două locuri din grupa A.
  • Italia este, astfel, prima echipă califică în optimile de finală la EURO 2020.

Prima zi a rundei secunde, din faza grupelor, la EURO 2020, s-a încheiat cu victoria Italiei, cu 3-0, în fața Elveției. Cu această victorie, squadra azzurra nu mai poate pierde unul din primele două locuri din grupa A, fiind matematic calificată în faza meciurilor eliminatorii.

Golurile Italiei au fost marcate de Locatelli, în minutele 26 și 52, și de Immobile, în minutul 89.

Căpitanul italienilor, Chiellini, a marcat un prim gol, în minutul 19, însă acesta a fost anulat din cauza unui henț. Cinci minute mai târziu, Chiellini s-a accidentat și a fost schimbat cu Acerbi.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Italia are 6 puncte, după 2 meciuri, în grupa A, fiind urmată de Țara Galilor, cu 4 puncte, Elveția cu 1 punct și Turcia, fără puncte.

În condițiile în care a mai rămas de jucat un singur meci, Italia se va clasa cel puțin pe locul 2 în grupă, chiar și în condițiile în care pierde ultimul meci, cu Țara Galilor, devenind astfel prima echipă calificată matematic în optimile de finală ale competiției.