• Statul se împrumută de la românii care vor să-i cumpere datoriile
  • Oferă dobânzi de maximum 3,25% în lei, în condițiile în care inflația anul acesta va ajunge la 5%
  • Pentru euro, statul oferă 1% – mai puțin decit titlurile de stat ale Statelor Unite, unde randamentul la 30 de ani este 2%

Statul se împrumută de la românii care vor să-i cumpere datoriile. Asta e vestea bună. Vine și aia proastă – dacă faci afacerea asta, la capătul ei, banii tăi vor avea o valoare mai mică decât la început.

Daca alte afaceri nu-i prea ies, statul vrea să le ia banii românilor. Oferă dobânzi de maximum 3,25% în lei, în condițiile în care inflația anul acesta va ajunge la 5%. Înseamnă că banii investiți în datoriile României pierd din valoare la finalul contractului. Pentru euro, statul oferă 1% – mai puțin decit titlurile de stat ale Statelor Unite, unde randamentul la 30 de ani este 2%. Toate procentele vizează randamentul investiție pe an.

Românii țin în bănci depozite de circa 80 de miliarde de euro, bani care, la dobânzile propuse, ar asigura o finanțare ieftină a datoriilor României. Titlurile de stat sunt considerate cea mai sigură investiție financiară. Economica.net scrie că avuţia netă a populaţiei a atins un nivel record la finele lui 2020, de 2.400 de miliarde de lei, adică circa 500 de miliarde de euro. Potrivit calculelor Economica.net, peste 46.000 de români au o medie a conturilor bancare de peste 400.000 de euro.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Adrian Negrescu, analist financiar: „E foame de bani la Palatul Victoria. Guvernul încearcă să adune bani din salteaua românilor. Suntem o ţară săracă, cu câţiva milionari. 90% din companii sunt slab capitalizate. Statul nu face educaţie financiară.”