Chestorul Senatului Sergiu Vlad (USR PLUS) o acuză pe Diana Șoșoacă, senator independent, că l-a agresat fizic marți, în timpul dezbaterilor moțiunii de cenzură inițiată de PSD. Totul s-a întâmplat după ce Diana Șoșoacă a venit cu un sac la dezbaterea moțiunii de cenzură.

„Am luat sacul din fața domnului prim-ministru și l-am scos din sala de plen. A venit după mine și mi-a zis să-i dau sacul, iar eu i-am spus să și-l ia. M-a prins de față și mi-a zis: <în ce calitate mi-ai luat tu sacul?>. Eu sunt senator și sunt chestor al Senatului. I-am spus că la cât de agresivă este, nu mă mir că este la al treilea divorț. Este destul de violentă, verbal și fizic“, spune chestorul Senatului Sergiu Vlad (USR PLUS).

CITEȘTE ȘI VIDEO: Diana Șoșoacă a venit cu un sac la dezbaterea moțiunii de cenzură și s-a certat cu un chestor: „De aia sunteți la al treilea divorț” / „Să nu rămâneți gravid”

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA

Sergiu Vlad povestește că, într-o ședință a Senatului, Diana Șoșoacă l-a mai agresat, însă atunci doar verbal.

„De data a fost agresivă și fizic. Mă gândesc la plângere chiar și penală. Nu ai imunitate împotriva agresiunilor fizice. Nu poți să fii agresiv fizic doar pentru că ești femeie”, a mai spus Vlad.