• Certificatul va putea fi descărcat de pe site-ul certificat-covid.gov.ro
  • Pentru cei vaccinaţi, certificatul va fi valabil până în 30 iunie 2022
  • Cei care întâmpină dificultăţi au la dispoziţie un serviciu de call center

Certificatul digital poate fi obţinut de joi, iar platforma dezvoltată de STS este pregătită să-ţi genereze documentul în baza căruia vei putea călători în siguranţă. Cel puţin, asta e promisiunea oficialilor. Cu toate că ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, îţi recomandă să obţii certificatul cu cel puţin cu cinci zile înainte de plecare.

„Este o platformă pe care noi considerăm că pot să o utilizeze toate persoanele, inclusiv cele care au mai puţine competenţe digitale, pentru că trebuie să avem doar o adresă de e-mail, pe care o introducem pe plaftorma certificat-covid.ro, pe acea adresă de e-mail o să primim un link de activare a contului. Din acel moment, deja suntem autentificaţi în platformă şi putem să generăm certificate”, a spus Cătălin Chirca, purtător de cuvânt al STS.

Autentificarea se va face pe baza unei adrese de e-mail, cu ajutorul unui link de activare. Apoi va trebui să introduci câteva date personale: CNP, serie şi număr de buletin, dar şi datele medicale din care să rezulte că te-ai vaccinat ori că ţi-ai făcut un test PCR sau antigen.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

„După ce introducem toate aceste date, putem să generăm certificatul. Va fi valabil atât pe telefonul mobil, putem să-l păstrăm şi pe e-mail. Practic, avem nevoie doar de acel cod QR, care se va regăsi în certificat şi care va fi scanat de autorităţi atunci când suntem la punctul de intrare în ţară”, a adăugat Cătălin Chirca.