• O explozie a avut loc vineri la Rafinăria Petromidia din județul Constanța.
  • Un incendiu violent a izbucnit în urma exploziei la o instalație a rafinăriei.
  • Un bărbat a murit, iar cinci persoane sunt rănite, potrivit bilanțului oficial anunțat de autorități.

Actualizare 15:45. O conductă care s-a fisurat ar fi provocat explozia, potrivit declarațiilor făcute la fața locului. Bărbatul care a decedat avea 32 de ani.

Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, a anunțat că incendiul a fost lichidat.

Unul dintre răniți, dus cu elicopterul la Spitalul Floreasca din București

Actualizare 15.30: Persoana cea mai grav rănită în urma incendiului din Rafinăria Petromidia, care are arsuri pe 40% din suprafața corupului, va fi dusă cu elicopterul la Spitalul Floreasca din București. Călătoria va dura aproximativ o oră, iar aeronava va ateriza pe Stadionul Giulești.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Urmează să fie dusă la același spital și o a doua persoană care a suferit arusuri grave în urma deflagrației.

Informații despre starea pacienților a transmis și ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății m-a informat că două victime cu arsuri în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia vor fi transferate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța la Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca). Conform primelor evaluari de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, este vorba despre două persoane cu vârsta de aproximativ 50 de ani, o persoană cu arsuri pe 40% din suprafața corporală, grad II A/II B, și o persoană cu arsuri pe 35% din suprafața corporală, grad II A/II B. Alte două victime au primit până acum îngrijiri în Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța pentru traumatisme, iar una a refuzat transportul la spital”, a scris Ioana Mihăilă, pe Facebook.

Actualizare 15.20: Grupul KMG International transmite un punct de vedere oficial în care arată că „incendiul din cadrul instalației HPM este izolat și stabilizat, echipele interne și externe fac eforturi pentru a-l stinge în cel mai scurt timp”.

„Prioritatea pentru noi, de la începutul incidentului la rafinăria Petromidia, a fost siguranța angajaților noștri. Tot personalul rafinăriei Petromidia a fost evacuat și procesele tehnologice au fost oprite.

Din păcate, ca urmare a accidentului, 5 dintre colegii noștri se află în îngrijiri medicale la Spitalul Județean Constanța.

Ne pare rău să informăm că o persoană a fost identificată ca decedată. Suntem alaturi de familiile victimelor în acest moment tragic.

În acest moment, incendiul din cadrul instalației HPM este izolat și stabilizat, echipele interne și externe fac eforturi pentru a-l stinge în cel mai scurt timp.

Va reamintim ca in cursul acestei zile, pe platforma Petromidia a avut loc un incident in cadrul instalatiei de hidrofinare petrol motorină (HPM).”, se arată în comunicatul oficial.

Actualizare 14:43. Prefectul Constanței, Silviu Coșa, a confirmat că bărbatul dispărut a fost găsit mort.

„A fost o persoană care, inițial, a fost declarată dispărută, dar în momentul de față este decedată. Doi pacienți cu arsuri vor fi transferați la Spitalul Floreasca din București la ora 15:00. Ceilalți doi pacienți vor rămâne la Constanța. Incendiul a fost localizat. Nivelul noxelor nu este îngrijorător nici pentru locuitorii din Năvodari și nici pentru turiștii din Corbu sau Mamaia Nord”, a spus Silviu Coșa, prefect de Constanța.

Cum s-a desfășurat acțiunea salvatorilor la incendiul din Năvodari

Actualizare 14:29. DSU a comunicat oficial că cinci persoane sunt rănite și una este dispărută:

„Astăzi, 2 iulie 2021, la ora 12:16 a fost anunțat printr-un apel la 112, un incendiu la Rafinăria Petromidia, localitatea Năvodari, județul Constanța.

În aproximativ 8 minute de la primirea apelului, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum.

Imediat de la primirea apelului, în vederea optimizării misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat planul roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor medicale la fața locului.

Prioritatea echipajelor de intervenție a reprezentat-o evacuarea imediată a victimelor , dintre care, 1 cu arsuri pe 45% din suprafața corpului transportată cu elicopterul SMURD la spital, 1 cu arsuri la nivelul feței transportată la spital, 1 cu traumatism membru inferior, 1 cu traumatism lombar transportată la spital, 1 cu arsuri minore. La acest moment se efectuează operațiuni de căutare – salvare în cazul unei persoane dispărute.

Incendiul a fost localizat la ora 13:14, fiind astfel eliminat pericolul extinderii acestuia la vecinătăți.

La locul intervenției s-au deplasat aproximativ 50 de pompieri către au încadrat în primă fază 5 Autospeciale de stingere cu apa și spumă, 1 autocamion cu 2000 l substanța de stingere, 1 autospecială transport victime multiple, 1 cisternă, 5 ambulanțe SMURD de prim ajutor, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 5 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanta.

Pentru optimizarea acțiunilor de răspuns, s-a dispus alocarea de forte suplimentare, respectiv: 8 autospeciale de atingere cu apă și spumă din cadrul ISU Călărași, Ialomița, Tulcea, Brăila, precum și un autocamion cu 2.000 litri substanță de stingere.

Ulterior cantitatea de substanta de stingere a fost suplimentata cu cate 2000 l de la ISU CL, ISU GL, ISU TL, ISU IL și ISU VN

Situația este încă în dinamică, vom reveni cu actualizări.

La acest moment situația este sub control, iar în urma consultării cu reprezentanții Gărzii de Mediu, direcția fumului este în sens opus fată de plajă și de oraș, motiv pentru care cetățenii sunt în siguranță. Cu toate acestea rugăm populația să își ia măsuri de autoprotecție prin închiderea ferestrelor.”

Actualizare 14:20. Dan Iamandi, șeful IGSU, a făcut declarații: „Voi fi foarte scurt pentru că sunt la fața locului. Victima nu a fost găsită, dacă este victimă. O căutăm.

Nu pot să vă spun dacă mai există risc de explozie. Incendiul încă se manifestă. Avem pentru moment mijloacele necesare. Va mai dura.

Nu se pune problema evacuării oamenilor deocamdată”.

Reacția premierului Florin Cîțu la explozia de la Petromidia Năvodari

Actualizare 14:15. Prima reacție a premierului Florin Cîțu după explozia urmată de un incendiu puternic la Rafinăria Petromidia: el a cerut asigurarea tuturor resurselor logistice necesare și impunerea măsurilor de siguranță care se cuvin.

Actualizare 13:53. Secretarul de stat Raed Arafat a spus pentru Aleph News că are informații despre patru persoane rănite, dintre care una în stare gravă, dar că informațiile urmează să fie actualizate. El a precizat că în continuare sunt zone cu flacără deschisă.

Momentul exploziei de la Petromidia

Citește și VIDEO cu momentul exploziei de la Rafinăria Petromidia. Sunetul puternic se poate auzi pe filmare

Actualizare 13:50. Prima reacție a companiei Petromidia, după explozia de la rafinărie. Potrivit companiei, incidentul s-a petrecut în cadrul instalației de hidrofinare petrol motorină.

Actualizare 13:35. Numărul răniților urcă la șase, a anunțat Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, la Aleph News.

Ea a precizat că intervenția este dificilă și există risc de explozie, deoarece se manifestă o ardere puternică, cu flacără.

Citește și Explozia de la Petromidia, ultima dintr-o serie de incidente nefaste

Actualizare 13:32. Cele trei victime au fost transportate la UPU Constanța. Una dintre acestea, cu arsuri de aproximativ 45% din suprafața corporală, a fost transportată cu elicopterul SMURD.

Muncitorii au ieșit din rafinărie și așteaptă să fie duși acasă de autocare. În acest moment, circulația este îngreunată pe podul de la Năvodari.

Actualizare 13:28. Florin Chelariu, primarul din Năvodari, a declarat că o persoană este dispărută.

Starea răniților în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia

Actualizare 13:25. Ministerul Sănătății a transmis care este starea răniților în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari:

„Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență (COSU) din cadrul Ministerului Sănătății, în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia Năvodari s-au înregistrat 3 victime:

• 1 cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corporală și care este transportată cu elicopter SMURD la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru stabilizare și evaluare;
• 1 victimă cu traumatism lombar;
• 1 victimă cu arsură la nivelul feței”.

Actualizare 13:20. Una dintre victima a fost preluată de elicopterul SMURD.

Citește și ANM spune unde se deplasează norul de fum după explozia și incendiul de la Rafinăria Petromidia

Dosar penal în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia

Actualizare 13:18. A fost deschis un dosar penal și urmează să se stabilească încadrarea.

Actualizare 13:15. A fost dispusă suplimentarea rezervei de substanță de stingere cu câte 2.000 litri de la ISU Călărași, Tulcea, Ialomița, Galați și Vrancea.

Incendiul se manifestă la o instalație de transport petrolier, iar în acest moment, salvatorii acționează pentru închiderea robineților și întreruperea alimentării cu combustibil.

Până la acest moment, sunt raportate trei victime, dintre care două cu arsuri.

În zonă a fost trimis și un elicopter SMURD.

Actualizare 13:00. Ana Maria Stoica, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța a declarat pentru Aleph News: „În aceste momente avem la fața locului autospeciale de stingere, urmează să ajungă și autospeciale de la ISU Ialomița, ambulanțe SMURD, dar și din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța. Până acum au fost identificate două victime, una cu politraumatism, cealaltă cu arsuri pe aproximativ 45% din suprafața corpului. Colegii lucrează acum pentru localizarea incendiului și pentru răcirea tunurilor cu apă din proximitate. A fost activat planul roșu de intervenție. Victimele sunt evaluate medical la fața locului și, ulterior, vor fi transportate la Spitalul Județean Constanța”.

Știrea inițială:

A fost activat planul roșu de intervenție după explozia de la Rafinăria Petromidia. La incendiu intervin 8 autospeciale de stingere, 2 ambulanțe SMURD, 6 ambulanțe SAJ și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.

Una dintre persoanele rănite are arsuri de căi aeriene și pe aproximativ 45% pe suprafața corpului.

Deflagrația a fost anunțată printr-un mesaj Ro-Alert. Oamenii sunt sfătuiți să nu se apropie la mai puțin de un kilometru și să stea în case cu geamurile și ușile închise.

„ATENŢIE, ATENŢIE, ATENŢIE! La petromidia, zonaMidia-Năvodari s-a produs o explozie puternică cu degajări mari de noxe. Pentru siguranţa dumneavoastră, evitaţi zona pe o rază de 1.000 de metri, rămâneţi în interiorul locuinţei, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum/noxe!”, se arată în mesajul trimis de ISU Constanţa.

Circulația în zonă este oprită pentru intevenția pompierilor și a echipajelor de ambulanță.

Lucian Bode, ministerul afacerilor interne, și Raed Arafat, șeful DSU, se deplasează la fața locului, ei fiind deja în Constanța.

O explozie a mai avut loc în anul 2016 la complexul industrial din Năvodari.

Știre în curs de actualizare.