- Elvețienii au dezvoltat un aparat care produce piele artificială în cantități mari.
- Aparatul ar putea ajunge pe piață în 2023.
- Un astfel de aparat nu ar putea fi folosit în România, din cauza lipsei unei bănci de țesuturi.
Marii arși ar putea fi salvați de un aparat care produce piele artificială în cantități mari. O companie elvețiană a dezvoltat primul astfel de aparat, care ar putea ajunge pe piață în 2023.
Advertisment
O astfel de tehnologie există și acum, dar la o scară mult mai mică. Reprezentanții companiei spun că acest aparat poate multiplica de până la 100 de ori o bucată de piele sănătoasă. Iar noua piele are un milimetru grosime, la fel ca derma sau epiderma naturală și o culoare roz fluorescent. Odată aplicată pe porțiunea arsă, aceasta capătă culoarea pielii naturale.
Dacă ne gândim că sunt aproximativ 11 milioane de pacienți cu arsuri grave în întreaga lume, care așteaptă transplant de piele, acest aparat va fi un adevărat succes. În special pentru marii arși, care au nevoie de transplant de piele pe 60-70% din corp, va fi de un real ajutor.
Recomandări
Aparatul este în teste clinice, dar este deja folosit la unii pacienți. Pe piață ar putea ajunge în 2023. Desigur, și România ar putea cumpăra o astfel de tehnologie revoluționară. Avem mare nevoie. Știm că acum marii arși sunt trimiși în străinătate.
Problema este că, și dacă am avea acest aparat, nu l-am putea folosi. În primul rând pentru că, din 2018, noi nu mai avem o bancă de țesut-piele unde să fie stocate aceste produse pentru transplant. Medicul Radu Zanfir, directorul executiv al Agenției de Transplant din România, a spus că se fac eforturi pentru redeschiderea unei bănci de țesuturi. Dar nu doar asta lipsește. Nu avem nciun fel de mediu steril special amenajat pentru stocarea organelor folosite la transplant.
Partenerii noștri