• Deputatii din Comisia de muncă au amânat dezbaterile pe tema educației sexuale în școli.
  • Comisa se întrunește din nou pe 31 august.
  • Deputat PSD: Avem alte priorități legate de educație.
  • USR-PLUS așteaptă consens în grupurile PNL.

E sezonul vacanțelor și în Comisia de muncă. Deputații au discutat pe repede-nainte…educația sexuală. Nu s-au înțeles asupra articolului controversat. Și au hotărât să amâne discuția pe toamnă. (SINC)

Mirela Adomnicăi, deputat PSD: „Eu am votat pentru propunerea de amânare a dezbaterii. Președinta din partea USR-ului a Comisiei pentru muncă încerca să expedieze cât mai rapid, un proiect de lege care a suscitat foarte multe dezbateri. Eu cred că avem alte priorități, legat de educație.”

Președinta Comisiei de muncă, Oana Țoiu, spune că a fost suficient timp pentru dezbateri. Ar fi fost bine dacă proiectul obținea aviz. Astfel, ar fi fost votat până în toamnă.

Oana Țoiu, deputat USR-PLUS: „A existat cel puțin un an de dezbateri pe acest subiect. Speranța noastră era să putem să clarificăm astăzi articolul pentru care a fost cerută reexaminarea, ca, în cazul unei sesiuni extraordinare sau la începutul sesiunii parlamentare, să poată fi deblocată, practic, legea și promulgată.”

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA