Premierul Florin Cîţu a spus, miercuri, că de cele mai multe ori vine pe jos la Guvern şi îşi numără paşii. El îi încurajează pe colegii săi din Guvern să îi urmeze exemplul.

„De cele mai multe ori vin pe jos. Îmi număr şi paşii. Deci este cel mai ieftin mod de a merge la sală. Mergeam şi înainte pe jos foarte mult sau cu metroul. În Bucureşti era mult mai simplu să foloseşti mijloacele alternative de transport. De aceea Vinerea Verde pentru mine a venit ca o mănuşă. Eu pot să spun că e Săptămâna Verde de foarte multe ori”, a spus premierul Florin Cîţu, la workshop-ul „Smart City: Micromobilitatea, o necesitate pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşelor”.

El îi încurajează pe colegii săi să îi urmeze exemplul.

Recomandări

TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
TEMPERATURI RECORD ÎN INDIA
MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
O LUNĂ DE SCHENGEN

„E adevărat, de foarte multe ori trebuie să avem, să ne îmbrăcăm formal, dar sunt foarte multe zile în care nu avem şedinţă de guvern ş atunci e mult mai simplu să fim îmbrăcaţi mai lejer. Când trăiam în Noua Zeelandă alergam la locul de muncă – acolo erau duşuri, erau de toate – şi ne puteam schmiba. E un mod de viaţă pe care l-am văzut în foarte multe dintre capitalele din Vest sau din ţările dezvoltate – oameni care vin la muncă ori pe bicicletă, ori alergând – acolo sunt facilităţi pentru a face un duş, a te schimba şi a începe ziua. Lucrurile se pot face şi aşa”, conchide Cîţu.

Florin Cîţu a participat miercuri, în sistem online, la workshop-ul „Smart City: Micromobilitatea, o necesitate pentru dezvoltarea sustenabilă a oraşelor”.