• Câţiva români sunt autorii unor jafuri în zone lovite de inundaţii.
  • Se fură diverse aparate electrice, dar şi fier vechi.
  • Poliţia federală le cere cetăţenilor să raporteze persoanele şi vehiculele suspecte.

În Germania, ţara cea mai afectată de inundaţii, hoţii şi-au făcut apariţia. Iar mulţi sunt români, informează autorităţile, scrie Mediafax.

În seara zilei de vineri, în Nette a fost văzută o dubă, încărcată cu mobilă deteriorată de furtună. Sâmbătă dimineaţă, pe Rahmedestrasse a fost observată o altă dubă. Un bărbat a scotocit nişte mormane de gunoi şi, potrivit martorilor, ar fi încărcat în autoutilitară fier vechi. O patrulă de poliţie l-a verificat pe şoferul de 47 de ani, de origine română, cu domiciliul în Dortmund.

Mai mult, sâmbătă la prânz, au fost furate o maşină de spălat şi diverse aparate electrice, care erau depozitate într-o furgonetă, parcată pe marginea drumului în Nette. Doi bărbaţi, de origine română, de 20, respectiv, 34 de ani, din Recklinghausen au fost denunţaţi, scrie stiridiaspora.ro.

În jurul orei 20:30, un bărbat necunoscut a intrat într-o pivniţă de pe Nettestrasse. Puţin mai târziu, a ieşit cu o pungă plină şi a dispărut. O patrulă de poliţie l-a reţinut la câţiva metri distanţă de pivniţă. În pungă se aflau diverse obiecte electrice. Infractorul este un cetăţean bulgar, de 20 de ani, din Altena.

De asemenea, martorii spun că au văzut un camion, sâmbătă după-amiază, în zona Markaner / Linscheidtstrasse. La prânz, camionul a fost remarcat şi de biroul de ordine publică de pe Brachtenbecker Weg. Ofiţerii de poliţie au denunţat un bărbat în vârstă de 46 de ani, de origine română, rezident în Bochum.

Biroul de ordine publică din Altena a cerut ajutor, duminică după-amiază. O furgonetă intrase pe Lüdenscheider Straße. Ocupanţii acesteia şi-au însuşit mai mute deşeuri electrice şi metalice. Şi în acest caz, un tânăr de 23 de ani, de origine română, din Attendorn, a fost pus sub acuzare pentru fapte similare. Poliţia federală roagă cetăţenii să raporteze imediat toate persoanele şi vehicule suspecte prin numărul de urgenţă 110.

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au provocat moartea a cel puţin 165 de oameni, conform celui mai recent bilanţ. Peste 100 de persoane sunt în continuare date dispărute. Dezastrul din Germania, dar şi din Belgia, Olanda şi Austria, este rezultatul “amânării şi al ezitării guvernelor în materie de combatere a schimbărilor climatice” – susţin experţii.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK