Preşedintele Joe Biden i-a cerut public demisia guvernatorului statului New York. Andrew Cuomo este acuzat într-un dosar de hărţuire sexuală.

Preşedintele Joe Biden doreşte demisia guvernatorului statului New York, după ce un raport al procuraturii a detaliat modul în care acesta hărţuia sexual angajatele la locul de muncă.

Andrew Cuomo le-ar fi agresat pe femei în mod repetat, pe parcursul mai multor luni.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

„Sunt sigur că unele îmbrățișări au fost total nevinovate. Dar, aparent, procurorul general a decis că alte lucruri nu au fost (nevinovate, n.red.). Cred că ar trebui să își dea demisia. e. Înţeleg că procurorul are suficiente dovezi să-l acuze„, a declarat Biden.

Pe lângă Biden, și Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, îl vrea plecat pe Cuomo. Guvernatorul respinge toate acuzații.

„Nu am atins niciodată pe cineva în mod necorespunzător și nici nu am făcut avansuri sexuale inadecvate. Am 63 de ani. Mi-am trăit întreaga viață de adult în ochii publicului. Nu sunt genul acesta de persoană”, a spus Andrew Cuomo.

Investigația a fost una civilă, deci nu va fi urmată de acuzații oficiale. Poliția poate folosi însă concluziile, dacă decide să ia măsuri. Pentru organizațiile de apărare a femeilor, dovezile sunt mai mult decât clare.

„Nu mai avem ce aștepta. Nu mai avem timp de pierdut. Acest bărbat nu merită să dețină cea mai încaltă funcție publică a statului New York. A încălcat legea!”, a afirmat Erica Vladimer, activistă.