• ECDC spune că administrarea dozei trei nu este o nevoie urgentă.
  • Colonelul Gheorghiță spune că am putea administra doza trei de la finalul lunii.
  • Ungaria este prima țară UE care a început să administreze doza trei.

Centrul European de Prevenire și control al Bolilor spune că nu există o nevoie urgentă de a administra
o doză suplimentară de vaccin anti-Covid. Specialiștii recomandă însă administrarea dozei suplimentare pentru persoanele vulnerabile.

Colonelul Gheorghiță spune că cel mai probabil vaccinare cu doza 3 va începe la sfârșitul lui septembrie sau prima parte a lunii octombrie. Și pentru doza 3 se va respecta aceeași strategie ca până acum.

Persoanele vulnerabile au prioritate, dar și personalul medical. Chiar dacă ne pregătim, nu vom administra doza trei până când nu vom avea recomandarea Agenției Europene a Medicamentului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

FDA a aprobat recent a treia doză de vaccin

Vedem că ECDC suține poziția Organizației Mondiale a Sănătății care spune că doza 3 nu ar trebui să fie o prioritate, ci vaccinarea uni număr cât mai mare de persoane cu schema completă.

Pe de altă parte, autoritățile americane sunt cu câțiva pași inaintea celor europene. FDA a aprobat de acum 2 saptamani doza 3 de vaccin și a oferit autorizație completă pentru serul Pfizer.

Statele sunt împărțite. Unele au început deja administrarea dozei 3, alte încă discută această posibilitate, iar altele încă nu o iau în calcul. Ungaria este prima țară UE care a introdus vaccinarea cu doza 3.

Începând cu acaestă lună, alte state precum Austria, Grecia, Cehia, Franța, Germania, belgia și danemarca vor începe administrarea dozei suplimentare. Suedia de exemplu a decis să adminstreez doza 3, dar de anul viitor.

Problema este ridică și în alte state precum Spania, Italia, Olanda sau Polonia.