- Greta s-a lăsat hipnotizată la dentist pentru a scăpa de frica de ace.
- În România, foarte puţini dentişti practică această metodă.
- Hipnoza ajută mintea şi corpul să se relaxeze.
- Dr. Lorelei Nassar: „Hipnoza nu înseamnă lipsa anesteziei, este o tehnică ajutătoare”
Gretei îi este teamă de acele de anestezie şi de freza dentistului. Ca să o ajute să scape de teamă, medicul Lorelei Nassar i-a propus hipnoza, ca metodă de relaxare. Specialistul a învăţat-o la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tel Aviv.
Advertisment
Greta n-a stat pe gânduri. Îţi spune că a auzit de noul concept de psiho dentistry, care îi ajută pe cei cu frică de dentist. Pacientul intră într-o stare de transă plăcută, în care medicul reuşeşte să îi alunge încordarea.
Este vorba despre reacţia corpului la gândul nostru, i-a spus medicul Nassar. E ca atunci când vorbim despre lămâi: ne lasă gura apă. Orice gând generează o acţiune în organism.
Recomandări
„Am avut experienţe cu dentişti, medici, şi mereu mi-a fost frică, şi având o pregătire înainte prin hipnoză mi se pare mult mai relaxant”, afirmă Greta, pacientă.
„Asta înseamnă psiho dentistry, never treat a stranger ( niciodată nu trata un străin), raportarea la om ca un întreg. Pur şi simplu se eliberează, se relaxează, le vezi mimica, faţa se linişteşte, postura se linişteşte”, a explicat Doctorul Lorelei Nassar, chirurg stomatolog care practică hipnoza medicală.
„În cazul în care a fost o experienţă trecută dureroasă, desigur că frica se va instala automat. Prin hipnoză ajutăm la detensionarea fizică şi psihică, la detaşarea de emoţiile negative”, a explicat Keren Rosner, psiholog.
- Cât ai plăti pentru o banană? Care sunt cele mai excentrice cheltuieli ale miliardarilor
- Universitatea Babeș-Bolyai scrie istorie în educație. UBB e lider în marketing universitar pentru al 10-lea an
- Alertbox te protejează de pericole. Noul dispozitiv care te poate salva în situații de criză
- Bucureștiul te așteaptă cu numeroase evenimente în weekend. Chocolate Saga te așteaptă la Sala Polivalentă
- Iisus devine hologramă în Elveția. Credincioșii pot primi sfaturi spirituale de la un Iisus virtual
Partenerii noștri