• 108 milioane de oameni sunt așteptați să voteze noul Parlament.
  • Cetățenii Rusiei se așteaptă ca partidul Rusia Unită să rămână la putere.
  • În zonele ocupate ilegal de Rusia este posibil să nu existe secții de votare.

Timp de trei zile, rușii își aleg Parlamentul. Partidul Rusia Unită, al președintelui Putin este favorit, în ciuda faptului că a scăzut cota de popularitate.

„Este cronica unor alegeri anticipate cunoscute, toți oponenții, de toate facturile, au fost eliminați. Ultimii chiar săptămâna trecută: grupul Navalnîi, toți cei care făceau parte dintr-o formă de opoziție unită. Singurele mize sunt bătăliile între reprezentanți locali, regionali și cei care sunt trimiși de la Moscova unde, eventual, asemena tipuri de confruntări apar, dar ele sunt foarte rare și, oricum, nu schimbă cu nimic structura generală a rezultatelor”, a spus Iulian Chifu, analist de politică externă.

Votanții pot alege din 14 partide politice, însă doar patru sunt cu adevărat relevante. Gruparea politică Rusia Unită și așa-numita „opoziție sistemică”. Adică un trio de partide care susțin că sunt total opuse Rusiei Unite. Scopul lor real, însă, este doar acela de a crea o iluzie a pluralității politice.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

În cele din urmă, aproximativ 108 milioane de cetățeni ruși sunt așteptați să aleagă deputații Dumei de Stat. Iar alte două milioane de persoane ar trebui să voteze din străinătate.

Mai există, însă, zone ocupate ilegal de Rusia, precum Donbas, în care nu se știe dacă vor exista aceste alegeri. Iar ca lucrurile să fie și mai piperate, Google și Apple au eliminat o aplicație de vot realizată de susținătorii lui Alexei Navalnîi, în urma presiunilor puternice de la Kremlin.

Chiar și în comparație cu Uniunea Sovietică, regimul lui Putin e mai cinic și mai puternic în folosirea tuturor instrumentelor posibile. Eu cred că numai Putin ar putea susține acest măreț al Rusiei, în această lume periculoasă, în care SUA încearcă să fie cea mai importantă țară, dar Rusia va vrea să se opună”, explică directorul New Geopolitics Research Network Kiev, Mykhailo Samus.