Partidul AUR a anunțat luni, după consultările cu preşedintele Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni, că vrea să formeze un guvern de specialişti, dar că nu exclude și posibilitatea de suspendare a șefului statului.

Reprezentanţii AUR au anunţat după consultările de la Palatul Cotroceni că au propus, ca soluţie de rezolvare a crizei, formarea unui guvern de specialişti. Dacă Florin Cîţu nu va fi înlăturat, preşedintele ar putea fi suspendat, au spus cei de la AUR.

Ei au mai anunțat că soluţia lor pentru criza guvernamentală este un premier independent care să adune un guvern de specialişti asumaţi politic. Acesta ar urma să guverneze pe o perioadă limitată de timp, până la organizarea de alegeri anticipate.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

În caz contrar, cei de la AUR susţin că s-ar putea ajunge până la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

„Dacă nu vedem bunăvoinţă, nu excludem nicio posibilitate”, a spus copreşedintele AUR, George Simion.

Reprezentanţii AUR solicită măsuri rapide.

„Fără demisia lui Cîţu am asistat la o butaforie”, a adăugat Simion.

Ei au mai spus că preşedintele Klaus Iohannis nu a dat niciun răspuns la propunerea privind guvernul de specialişti.

„Nici măcar de principiu nu ne-a dat un răspuns domnul preşedinte, rămâne să cugete, dar nu are prea mult timp… Cîţu să-şi dea demisia din funcţia de premier interimar ca să nu ne dea nouă impresia că prin negocieri se doreşte prelungirea şederii lui Cîţu la Palatul Victoria”, a declarat copreşedintele AUR, Claudiu Târziu.

Partidele parlamentare participă luni la runde de consultări cu preşedintele Klaus Iohannis. Întâlnirile au drept scop găsirea unei soluţii politice privind formarea unui nou Guvern, după ce Cabinetul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură.