• Luni seară, la emisiunea ȘTIU, s-a discutat despre greutățile cu care se confruntă medicii.
  • Dovada stă într-o fotografie”, este mesajul medicilor de la „Sf. Pantelimon”, care au publicat o imagine cu o asistentă medicală, îmbrăcată în combinezon, care doarme într-o cutie de carton.
  • Șefa UPU de la „Sf. Pantelimon” a redat în emisiune un dialog șocant avut cu o pacientă de 80 de ani.

Dovada stă într-o fotografie”, este mesajul cadrelor medicale de la „Sf. Pantelimon” pentru populație. Medicii au făcut publică imaginea unei asistente medicale, echipată în combinezon de protecție care a dormit, epuizată, într-o cutie de carton.

Este radiografia unei zile cu care ne confruntăm zi de zi”, au completat medicii. Aglomerația din secția de Primiri Urgențe nu le dă deloc timp de respiro. Atunci când reușesc să stabilizeze un pacient, un altul este adus cu ambulanța la spital. Rata de infectare și cifrele zilnice nu le ușurează nici ele munca.

Șefa de la Unitatea de Primiri Urgențe „Sf. Pantelimon”, Fiorella Mitoiu, a vorbit la Aleph News despre situația din spitale și greutățile cu care se confruntă, dar a răspuns și la întrebarea „De ce nu ne vaccinăm?”. Medicul spune că nu știe cum să mai dovedească ceea ce se întâmplă în spitale și a redat un dialog șocant cu o pacientă de 80 de ani.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Efectiv nu știu ce să mai zic. Ni s-au spus să dăm imagini. Încep să cred că lumea este rea. Nu poți să vii tu, persoană în vârstă de aproape 80 de ani și să-mi spui „nu m-am vaccinat pentru că am auzit de la televizor că o să rămân sterilă”. Nu poți!”, spune șefa UPU.