• Polițiștii au întrerupt mai multe petreceri organizate în contextul nopții de Halloween.
  • Au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
  • Au fost aplicate și sancțiuni pentru cluburile în care s-au organizat petrecerile.

Polițiștii din cadrul Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în interiorul unui club din sectorul 1, are loc o petrecere de Halloween. Au fost identificate aproximativ 200 persoane.

Polițiștii au verificat certificatele digitale nefiind constatate nereguli.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale operatorului economic în valoare de 9.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
CE VA FACE TRUMP?
FBI AVERTIZEAZĂ
HAMAS NU VREA PACE

O altă petrecere de Halloween a fost descoperită de polițiștii bucureșteni, astăzi, 31 octombrie, în jurul orei 1:00, într-un alt club din sectorul 1.

În interior au fost descoperite aproximativ 200 de persoane, care au fost verificate cu privire la certificatul verde, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei pentru lipsa declarației și pentru nepurtarea măștii.

De asemenea, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă de 20.000 de lei pentru desfășurarea activității cu publicul după ora 21.00 și pentru desfășurarea activității de tip club.