Publicistul Ion Cristoiu afirmă că prin susţinerea lui Nicolae Ciucă drept premier, Florin Cîţu şi-a semnat sfârşitul de lider al PNL, arătând că acesta ar fi putut să evite umilinţa şi ar fi ieşit din scenă ca un erou, nu ca un învins, dacă şi-ar fi depus mandatul de preşedinte al partidului.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Joi, 18 noiembrie 2021, a avut loc o nouă şedinţă a Biroului Executiv Naţional al PNL, organismul care conduce Partidul între două şedinţe ale Biroului Permanent Naţional. În ultimele zile au avut loc mai multe şedinţe ale Biroului Executiv al PNL, fiecare cu o miză importantă pentru PNL, dar şi pentru scena politică a României. Vineri, 12 noiembrie 2021, Biroul Executiv, întrunit la Palatul Parlamentului, a decis excluderea din partid a fostului preşedinte al PNL Ludovic Orban. Deşi lucrurile s-au desfăşurat uşor în şedinţă, consecinţele deciziei rămîn grele pentru PNL. Ludovic Orban a fost preşedinte timp de patru ani, premier al României timp de un an. Candidat la şefia partidului, a pierdut la votul delegaţilor la Congres în faţa lui Florin Cîţu. A cîştigat însă la votul opiniei publice la nivel naţional. După ce-a pierdut şefia partidului în favoarea unui politician considerat simplu popic al lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban a continuat războiul cu noua conducere PNL şi cu Klaus Iohannis. Atacurile lansate împotriva lui Klaus Iohannis au contribuit şi ele – sînt sigur – la prăbuşirea preşedintelui în sondaje. În premieră postdecembristă, cu trei ani înainte de încheierea mandatului, un preşedinte al României are doar 14% procentaj la capitolul încredere; 81% dintre români sînt nemulţumiţi de activitatea lui Klaus Iohannis. Impusă într-un fel şi de Ludovic Orban, decizia excluderii din PNL a fost o decizie greşită pe termen scurt şi catastrofală pe termen lung. 48% dintre repondenţii la un sondaj naţional au susţinut că Ludovic Orban nu trebuia exclus. Decizia luată de BEx a trecut în ochii electoratului ca fiind impusă de Klaus Iohannis! O nouă lovitură pentru Klaus Iohannis.
Marţi, 16 noiembrie 2021, liberalii s-au reunit din nou în Biroul Executiv Naţional. Şi la această şedinţă s-a luat o decizie semnificativă:

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Conducerea PNL a fost de acord cu principiul rotaţiei de premieri prin Acordul de Guvernare PNL-PSD-UDMR.

Deşi trebuia să se decidă şi propunerea de premier din partea PNL în cadrul rotaţiei, s-a ieşit din şedinţă fără nici un rezultat. Florin Cîţu a refuzat să pună la vot propunerea ca premierul să poată fi şi altcineva decît preşedintele PNL.

A doua zi, dimineaţa, 17 noiembrie 2021, şedinţa Consiliului Naţional al PSD a decis:

Principiul rotaţiei premierilor.
Premier din partea PSD va fi Marcel Ciolacu.

Deşi Sorin Grindeanu a susţinut într-o declaraţie de presă după şedinţă că PSD trebuie să dea primul premier, Consiliul Naţional n-a decis aşa ceva. Observatorului politic nu i-a putut scăpa că o decizie luată în acest sens de către Conducerea PSD ar fi însemnat practic eşecul negocierilor. Era limpede că PNL n-avea cum să accepte o asemenea lovitură. Şi din punctul meu de vedere, PNL trebuie să dea primul premier. Pe de-o parte pentru că PNL a avut iniţiativa negocierilor cu PSD, pe de alta pentru că electoratul PNL şi aşa nemulţumit de Guvernul cu PSD, ar fi considerat o pierdere a puterii în favoarea PSD. Concluzie care l-ar afecta grav şi pe Klaus Iohannis.

PNL nu avansase însă propunerea de premier. Negocierile nu puteau continua fără această propunere. Nu de alta, dar la întîlniri, funcţia de premier se negociază împreună cu cea de ministru de Finanţe.

Miercuri seara, s-a aflat că a doua zi, joi, 18 noiembrie 2021, PNL va întruni un nou BPN în care să se decidă cine va fi propunerea de premier.

În ultimele zile, în conducerea PNL, alcătuită din PNL-işti care l-au propulsat în fruntea partidului pe Florin Cîţu, şi-a creat drum teza că PNL trebuie să-l propună pe Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă nu e o descoperire peste noapte a majorităţii din BExN. Nicolae Ciucă e varianta propusă şi impusă de Klaus Ioh–annis pentru Guvernul PSD-PNL- UDMR. Acest Guvern e rezultatul unei înţelegeri între Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis. Potrivit înţelegerii, Nicolae Ciucă trebuie să fie premier. Acceptînd propunerea lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a ţinut cont şi de interesul PSD. Nicolae Ciucă are imaginea unui tehnocrat. Deşi membru PNL, el nu s-a afirmat precum Florin Cîţu, Rareş Bogdan ca un duşman public al PSD. Nu întîmplător, pe parcursul negocierilor pentru formarea Guvernului interimar, Marcel Ciolacu a acceptat să discute cu Nicolae Ciucă. Nicolae Ciucă răspunde şi exigenţelor asumate de electoratul PSD. E general, are imaginea de bun organizator, de om de autoritate şi ceea ce e mai important nu pare un trăncănitor în genul politicienilor noştri tradiţionali. Respectînd înţelegerea, Marcel Ciolacu i-a dat o mînă de ajutor lui Klaus Iohannis pentru a-l impune pe Nicolae Ciucă. A refuzat cu obstinaţie ca Florin Cîţu să fie premier. A declarat că PSD trebuie să dea primul premierul. Oamenii lui Klaus Iohannis din BExN l-au şantajat pe Florin Cîţu cu teza:

Dacă nu-l punem pe Nicolae Ciucă, PSD va pretinde să fie dea el primul premierul.

N-avem date despre amănuntele Înţelegerii de la Cotroceni dintre Marcel Ciolacu şi Klaus Iohannis. Nu încape vorbă că Marcel Ciolacu a întrebat:

Dar cu Florin Cîţu ce facem?

Cine-l fezandează ca să renunţe în favoarea lui Nicolae Ciucă?

Mai mult ca sigur Klaus Iohannis a răspuns că de asta se ocupă el.

Şi s-a ocupat. Oamenii săi din BExN s-au năpustit asupra lui Florin Cîţu. O mare parte a presei a început să-l toace pe Florin Cîţu pentru că pune la îndoială interesul naţional de dragul scaunului de premier. S-a spus că o discuţie cu Klaus Iohannis l-a convins pe Florin Cîţu să-l accepte pe Nicolae Ciucă. Eu nu cred însă că discuţia cu preşedintele a fost hotărîtoare în sensul că Florin Cîţu nu putea spune preşedintelui decît Da. 5585.

Refuzul lui Florin Cîţu de a-l accepta pe Nicolae Ciucă îşi are temeiurile sale. Temeiuri solide:

1) Contrar imaginii publice, Nicolae Ciucă e un ambiţios politic. E greu de crezut că o dată ajuns premier nu se va lupta să pună mîna şi pe partid.

2) Deşi rămas mai departe preşedinte al PNL, Florin Cîţu nu va avea nici o putere asupra Guvernului. Nicolae Ciucă ascultă de Klaus Iohannis. Şi, sînt sigur, de Marcel Ciolacu. De fapt, noul Guvern se va afla sub puterea cuplului Klaus Iohannis – Marcel Ciolacu. E de aşteptat ca liderii PNL să-l părăsească pe Florin Cîţu. La un moment dat Florin Cîţu va fi de prisos.

3) Florin Cîţu n-a reuşit pînă acum să controleze partidul. Era străin de partid cînd a fost impus preşedinte. Ocupat cu postura funcţiei de premier, n-a avut timp să se ocupe de partid. El s-a bazat pe puterea dată ca preşedinte de partid de funcţia de premier. N-o va mai avea pe aceasta.

Joi, 18 noiembrie 2021, Florin Cîţu a acceptat umilinţa de a-l propune şi a-l susţine pe Nicolae Ciucă.

Nu era mai bine dacă-şi depunea mandatul de preşedinte?

Ar fi ieşit din scenă ca un erou.

Nu peste mult timp va ieşi din scenă ca un învins.”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro