• Peste 300 de atacuri asupra creștinilor au avut loc în primele zece luni ale anului.
  • Extremiștii hinduși sunt cei care atacă lăcașurile de cult și pe creștini.
  • În ultima perioadă, India înregistrează un număr mare de convertiri la creștinism.

Între ianuarie și octombrie, peste 300 de atacuri împotriva minorității religioase și a lăcașurilor de cult au fost comise de extremiști hinduși. Joi, pe data de 23 decembrie, la ora 5.45 dimineața, părintele Joseph Anthony Daniel a fost trezit de un apel telefonic. Biserica Sfântul Iosif din parohia Soosaipalya, din Karnataka (sudul Indiei), veche de 152 de ani, a fost vandalizată în timpul nopții.

„Statuia Sfântului Anton și cea a micului Iisus pe care îl ținea în brațe au fost decapitate de o piatră aruncată în ele”, a spus preotul, care a mers imediat la secția de poliție pentru a depune plângere. „Tot satul este în stare de șoc. Suntem o parohie catolică pașnică de 78 de familii, nu înțeleg motivele vandalilor, în ajunul Crăciunului”, spune el.

Acest atac face parte dintr-un val de violențe manifestate împotriva minorității creștine din India. În primele zece luni ale anului, peste 300 astfel de atacuri asupra creștinilor și a lăcașurilor lor de cult au fost comise de extremiștii hinduși din întreaga țară, confrom unui bilanț realizat de mai multe organizații pentru drepturile omului.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Între ianuarie și noiembrie, numai în Karnataka, 39 de incidente îndreptate împotriva creștinilor au fost înregistrate de Uniunea Populară pentru Libertăți Civile (PUCL), o organizație neguvernamentală. În raportul său publicat la 14 decembrie și intitulat „Criminalizarea practicii credinței”, PUCL subliniază că autorii tuturor acestor atacuri sunt membri ai unor organizații extremiste hinduse, precum Rashtriya Swayamsevak Sangh (RSS), organizație paramilitară și matrice ideologică a Partidului Bharatiya Janata (BJP), partidul premierului Narendra Modi.

În Karnataka, această recrudescență a violențelor împotriva creștinilor are loc pe fondul acuzațiilor de convertiri forțate. BJP, partidul de guvernământ al statului, susține că există un număr mare de convertiri la creștinism, iar autoritățile locale au ordonat chiar un recensământ al tuturor bisericilor și preoților din stat la sfârșitul lunii octombrie. Șeful executivului statului, Basavaraj Bommai, nu a ezitat să vorbească despre o invazie religioasă lentă. De asta, există și multe atacuri împotriva minorității religioase.

„Ideea conversiilor în masă este un mit. În plus, procentul de creștini în populația indiană este în continuă scădere”, subliniază Peter Machado, arhiepiscop de Bangalore, capitala Karnataka, unde creștinii reprezintă mai puțin de 2% din populație. La nivel național, ei reprezintă doar 2,3%, într-o Indie care este 80% hindusă.

În ziua în care biserica Sfântul Iosif din Soosaipalya a fost vandalizată, Karnataka a adoptat o lege controversată împotriva convertirii. Legea impune restricții drastice în ceea ce privește convertirile și căsătoriile interreligioase, cu pedepse de până la zece ani de închisoare. „Conversiile au devenit o crimă, este un atac la libertatea religioasă, dar și la dreptul la viață privată”, deplânge Peter Machado. Comunitatea creștină se teme, de asemenea, că această lege va galvaniza milițiile autoproclamate și va încuraja continuarea violențelor.