- Un individ înarmat a luat ostatice mai multe persoane într-o bancă din oraşul francez Havre.
- Trei persoane au fost eliberate în cursul negocierilor cu autorităţile.
- Bărbatul a formulat revendicări privind situaţia poporului palestinian.
- Autorul luării de ostatici din oraşul francez Havre s-a predat, iar toţi ostaticii au fost eliberaţi nevătămaţi
UPDATE
Individul care a sechestrat mai multe persoane într-un filială bancară din oraşul francez Havre a eliberat toţi ostaticii, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de cotidianul Le Figaro şi de postul France Bleu Normandie.
Advertisment
Ultimul din cei şase ostatici a fost eliberat joi în jurul orei 23.00 (24.00, ora României), au declarat sursele citate.
Agresorul, în vârstă de 34 de ani, s-a predat autorităţilor şi a fost reţinut. Nicio persoană nu a fost rănită.
Recomandări
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un individ înarmat a luat ostatice mai multe persoane, joi seară, într-o filială bancară din centrul oraşului Havre, situat în nord-vestul Franţei, afirmă surse citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.
Bărbatul, înarmat cu un pistol, a pătruns într-o filială a Băncii Bred din Havre şi a luat ostatice şase persoane. În scurt timp, o femeie a fost eliberată, potrivit postului France Bleu Normandie. Ulterior, agresorul a mai eliberat două persoane.
La locul luării de ostatici au sosit membri ai forţelor speciale de poliţie.
Potrivit cotidianului Paris-Normandie, individul a formulat revendicări referitoare la situaţia poporului palestinian.
„Nicio persoană nu a fost rănită”, a declarat un oficial din cadrul Poliţiei.
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1004. Putin anunță producția în masă a rachetei „Oreshnik”
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 414. Ungaria îl invită pe Benjamin Netanyahu în vizită în ciuda mandatului de arestare emis de CPI
- STUDIU. Cercetătorii cartografiază heliosfera. Ce descoperiri au făcut despre „bula noastră portectoare”
- STUDIU. Tinerii din Generația Z prioritizează experiențele și bunăstarea personală în cheltuielile lor
- China a creat gravitație de 1900 G. Cum funcționează CHIEF
Partenerii noștri