• Taxa anuală plătită la o școală privată poate ajunge și la 20.000 de euro
  • Școlile private țin acum cursurile pe internet
  • În România, sunt școli private mai scumpe decât cele in Italia

Școlile private din România au trecut rapid la cursuri online, imediat ce starea de urgență a intrat în vigoare în România. O conversie inclusă în prețul de până la 20.000 de euro pe an pe care îl plătesc părinții elevilor.

„Pentru profesori este foarte foarte greu şi pentru copii mult mai greu şi pentru părinţi mult mult mai greu. Poate scurtăm puţin orele, în loc 40 de minute să fie 35 de minute”, povestește Tova Ben Nun Cherbis, fondatorul unei şcoali private din Capitală.

O altă măsură e reducerea chiar și cu 50% a taxelor de școlarizare, pe durata stării de urgență.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Să îți trimiți copilul la o școală privată costă mai mult în România decât în Italia, de exemplu. Asta deși la noi salariul minim pe 300 de euro, iar în Peninsulă de trei ori mai mult. Iar dacă îți permiți poți ajunge să plătești pentru educația copilului mai mult decât în Marea Britanie, Germania sau Franța.

TAXE ŞCOLARE ÎN EUROPA 

România 3.000 – 20.000 euro

Italia: 4.000 – 12.000 euro

Marea Britanie: 4.000 – 30.000 euro

Franţa: 3.000 – 20.000 euro

Germania: 3.000 – 20.000 euro