• Samsung Galaxy S22, noul telefon care va apărea pe data de 9 februarie, este fabricat din plase de pește reciclate.
  • Samsung își dorește să facă o mare schimbare în ceea ce privește reciclarea, prin intermediul programului ”Samsung Galaxy for the Planet”.
  • Anul acesta, compania va introduce pe telefoanele mobile procesorul Exynos 2200.

Samsung Galaxy S22 se implică în lupta împotriva poluării și construiește telefoanele din plase de pește reciclate. De asemenea, reciclează și materialele post-consumator și hârtie, lucru ce urmează să fie aplicat și modelelor viitoare.

Pe data de 9 februarie, noile telefoane Samsung Galaxy S22 vor fi disponibile. Anunțul despre materialele folosite a venit înaintea primului eveniment Unpacked de anul acesta. Compania a spus că telefoanele vor fi fabricate dintr-un „material nou”- plasele de pescuit care au fost aruncate în oceane.

Samsung a lansat proiectul ”Samsung Galaxy for the Planet” prin intermediul căruia își dorește să reducă amprenta pe care o are asupra planetei. De asemenea, își dorește să contribuie la „promovarea unor stiluri de viață mai durabile pentru comunitatea Galaxy”, conform News.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Ce inovații va mai aduce Samsung

Recent, Samsung a anunțat că un nou procesor Exynos 2200 urmează să fie lansat. Acesta va fi disponibil pe toate telefoanele din categoria premium care vor fi lansate anul acesta. Procesorul va fi un avantaj pentru persoanele pasionate de gaming, fiind, de asemenea, și cel mai avansat procesor.

Tehnologia EUV (Litografie ultravioletă extremă) este cea care a stat la baza creării acestuia, având 4 nanometri. Mai mult decât atât, Samsung a venit și cu un procesor grafic numit Xclipse.

Cu ajutorul acestui procesor grafic, tehnologiile care erau disponibile doar pe consolele de gaming (tehnologia ray tracing și variable rate shading) se vor regăsi și pe noile telefoane Samsung. Prin intermediul acestui lucru, compania își dorește să devină prima din domeniul său care reușește să facă acest lucru.