• Primele convoaie cu tehnică militară SUA au ajuns miercuri seară în România
  • Militarii americani sunt așteptați în perioada imediat următoare

Primele elemente de tehnică militară ale detașamentului SUA care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar au intrat în România miercuri seară, pe la Vama Nădlac I. Convoiul va fi prezent în România ca parte din angajamentul SUA față de aliații NATO.

Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa pe ruta Arad-Deva-Sibiu-Râmnicu Vâlcea-Pitești-București-Mihail Kogălniceanu.

Poliția militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea șoferilor asupra eventualelor restricții rutiere.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare, anunță MApN.

Cei aproximativ 1.000 de militari americani ai TF Cougar se vor alătura, în zilele următoare, efectivelor SUA deja prezente în România.

Misiunea principală a TF Cougar pe timpul dislocării în România va consta în desfășurarea de antrenamente și activități în comun cu structurile Armatei României, în scopul ridicării nivelului de interoperabilitate și a încrederii reciproce.