• Persoanele fără adăpost vor fi introduse în registrul de vaccinare, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
  • Medicul a spus că, în aceste cazuri, vaccinarea se face cu ajutorul unor echipe mobile.
  • Adesea, însă, continuitatea schemei vaccinării este greu de urmat, mai ales în cazul persoanelor care sunt fără adăpost și care de multe ori merg dintr-o regiune a țării în alta.

Oamenii fără acte de identitate pot fi deja introduși în registrul de vaccinare, anunță coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Continuitatea vaccinării acestora este, însă, des îngreunată de faptul că merg dintr-o zonă a țării în alta.

Este deja activat registrul electronic național pentru vaccinare adresat persoanelor care nu au carte de identitate, în special persoane fără adăpost, a spus, joi, Valeriu Gheorghiţă.

Acum, instrucțiunea este emisă, centrele de vaccinare știu ce au de făcut. În mod deosebit în aceste cazuri se vaccinează cu echipe mobile. În momentul de față pot să vă spun că sunt 724 de persoane care se încadrează în această categorie care au fost vaccinate cu doza 1 din 1.341 de persoane care sunt în evidență ca fiind în această situație, 674 dintre acestea au făcut și doza a doua, iar 296 inclusiv doza booster”, a declarat medicul.

Recomandări

CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE
CUM E VREMEA ZILELE URMĂTOARE
CÂND ÎNCEP COPIII SĂ FOLOSEASCĂ A.I.
CÂT NE COSTĂ SĂ NE APĂRĂM
NEHAMMER IMPUNE CONTROALE STRICTE

Potrivit acestuia, este de multe ori greu să fie asigurată continuitatea schemei vaccinării, mai ales în cazul persoanelor care sunt fără adăpost și care de multe ori merg dintr-o regiune a țării în alta și sunt foarte greu de regăsit în evidență.