• Trei aeronave ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu.
  • Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.
  • Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii.

Trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, anunță Ministerul Apărării Naționale.

Detașamentul german, format din aproximativ 60 de militari (piloți și personal tehnic) și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, alături de militarii Forțelor Aeriene Române şi Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele trei săptămâni.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

În urmă cu mai bine de o săptămână, MApN anunța antrenamente cu zeci de români și americani. Antrenamentele aeriene au avut loc între 8 și 17 februarie. De asemenea, principalul obiectiv a fost dat, la fel ca în contextul actual, de creșterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO.