• Președintele ucrainean se adresează Congresului Statelor Unite ale Americii.
  • Acesta a fost întâmpinat cu aplauze de către oficiali.
  • Este de așteptat ca Zelenski să ceară și să primească și mai mult suport din partea Statelor Unite.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a susținut, miercuri, un discurs istoric în fața Congresului Statelor Unite, întâmpinat de aplauzele tuturor celor prezenți. Numeroşi aleşi din Congresul american, atât democraţi, cât şi republicani, exercită presiuni asupra preşedintelui american Joe Biden să consolideze reacţia faţă de Rusia, în urma invaziei ruse a Ucrainei. Redăm discursul integral.

„Doamnă președinte, membri ai Congresului, doamnelor și domnilor, americani, prieteni, sunt mândru să vă salut din Ucraina, din capitala noastră, Kiev, un oraș care este atacat cu rachete de trupele ruse, în fiecare zi. Însă nu renunță. Nici măcar nu ne-am gândit la asta pentru o secundă, la fel ca multe alte orașe și localități din țara noastră frumoasă, lovită de cel mai greu război de la Al Doilea Război Mondial. Am onoare să vă salut în numele poporului ucrainean, oameni curajoși și iubitori de libertate, care vreme de opt ani au rezistat în fața agresiunilor ruse.


Acum, destinul țării noastre se decide, destinul poporului nostru – dacă ucrainenii vor fi liberi, dacă vor putea să-și mențină democrația. Rusia nu ne-a atacat doar pe noi, nu doar teritoriul nostru, nu doar orașele noastre, a pornit o ofensivă brutală împotriva valorilor noastre, valorile noastre umane de bază. Au venit cu tancurile împotriva libertății noastre, împotriva dreptului nostru de a trăi liber în propria țară, împotriva viitorului nostru, împotriva dorinței noastre de fericire, împotriva viselor noastre naționale, aceleași vise pe care și voi, americanii, le aveți.
Ca toată lumea în SUA, îmi aduc aminte de memorialul de la Rushmore, chipurile președinților voștri importanți, cei care au pus fundația Statelor Unite așa cum sunt ele astăzi, democratice, independente și libere și care au grijă de toată lumea, de fiecare om care muncește cu sârguință, care trăiește onest și respectă legea. Noi, în Ucraina, vrem același lucru pentru poporul nostru.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1


În istoria voastră măreață aveți pagini care vă vor permite să îi înțelegeți pe ucraineni, să ne înțelegeți acum când avem nevoie de voi. Aduceți-vă aminte de Pearl Harbor, acea dimineață groaznică, 7 decembrie 1941 când cerul vostru s-a umplut de avioane care vă atacau, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte de 11 septembrie, acea zi teribilă când răul a încercat să vă transforme orașele în câmpuri de luptă, când oameni nevinovați au fost atacați, atacați din aer.
Țara noastră trece prin aceleași lucru în fiecare zi acum. În fiecare noapte, de trei săptămâni, o mulțime de orașe ucrainene – Odessa și Harkov, Cernihiv și Sumî, Jitomir și Mariupol. Rusia a transformat cerul Ucrainei într-o sursă de moarte pentru mii de oameni. Trupele ruse deja au tras peste 1000 de rachete spre Ucraina, nenumărate bombe care ne omoară cu precizie. Este o teroare pe care Europa n-a mai cunoscut-o de 80 de ani și cerem un răspuns la această teroare de la întreaga lume. Este prea mult ce cerem? Să se creeze un spațiu de excludere aeriană deasupra Ucrainei pentru a salva oameni. Este prea mult? O zonă umanitară de excludere aeriană prin care Rusia să nu ne mai poată teroriza orașele.

Dacă cerem prea mult, oferim o alternativă – avem nevoie de avioane puternice care să ne apere poporul, să apere Europa, știm că există și că le aveți, dar ele sunt la sol, nu în cerul ucrainean, nu ne apără poporul.
Am un vis – aceste cuvinte le știți cu toții – Am un vis, am o nevoie. Trebuie să protejez cerul nostru. Avem nevoie de ajutorul vostru. Asta înseamnă același lucru, același lucru la care vă gândiți când spuneți „Am un vis”.
Ucraina este recunoscătoare pentru ajutorul SUA, pentru tot ce guvernul și poporul vostru a făcut pentru noi. Sunt recunoscător președintelui Biden pentru implicarea sa personală, pentru angajamentul lui sincer pentru apărarea Ucrainei și democrației în toată lumea. Vă sunt recunoscător dumneavoastră pentru rezoluția care recunoaște crimele comise împotriva poporului ucrianean.

E adevărat, în cea mai neagră perioadă pentru noi, pentru toată Europa, vă cer să faceți mai mult. Pachete noi de sancțiuni sunt necesare, constant. În fiecare săptămână. Până când rușii se opresc. Sancțiunile sunt necesare pentru toți cei care susțin acest regim nedrept. Propunem ca SUA să sancționeze toți politicienii ruși care rămân în birourile lor și nu rup legăturile cu cei responsabili de agresarea Ucrainei.
De la membrii Dumei de Stat până la fiecare oficial fără morală. Toate companiile americane trebuie să părăsească piața rusească pentru că este inundată de sângele nostru.


Doamnelor și domnilor din Congres, vă rog să acționați, dacă aveți companii în districtele dumneavoastră care finanțează mașinăria de război a Rusiei, vă rog să puneți presiune, să vă asigurați că rușii nu primesc nici măcar un cent pe care să-l folosească apoi pentru a încerca să distrugă poporul ucrainean.

Toate porturile americane ar trebuie închise pentru bunuri rusești. Pacea e mai importantă decât banii și trebuie să apărăm acest principiu în toată lumea. Noi deja am devenit o parte a coaliției anti-război care unește multe țări, toți cei care au reacționat la decizia lui Putin de a invada. Dar trebuie să facem mai mult, trebuie să creem noi instrumente pentru a răspunde rapid și să oprim invazia.

Ar fi drept dacă s-ar încheia într-o zi, în 24 de ore, dacă răul ar fi pedepsit imediat. Astăzi, lumea nu are astfel de instrumente, războaiele din trecut i-au făcut pe predecesorii noștri să creeze instituții care să ne protejeze de război. Dar ele nu funcționează, avem nevoie de unele noi. Vă propunem să creem o asociație U-24, uniți pentru pace. O uniune a țărilor responsabile care au puterea și conștiința să oprească conflicte imediat, să ofere asistență în 24 de ore dacă e nevoie, chiar și arme și sancțiuni dacă e nevoie.

Dacă o astfel de alianță ar exista azi, am putea să salvăm mii de vieți în multe țări ale lumii, cei care vor pace, care suferă nedreptăți inumane.

Să fii liderul lumii înseamnă să fii liderul păcii. Pacea nu depinde doar de tine și de poporul tău, depinde și de cei de lângă tine, de cei care sunt puternici. A fi puternic înseamnă a fi curajos și pregătit să lupți pentru viața și libertatea cetățenilor, ca cetățeni ai lumii, pentru drepturile omului, pentru libertate și pentru dreptul de a trăi decent și pentru dreptul de a muri când îți vine vremea și nu când vrea altcineva.

Astăzi, poporul ucrainean nu apără doar Ucraina, apărăm valorile lumii și Europei în numele viitorului.
Acum, am aproape 45 de ani. Astăzi, vârsta mea s-a oprit odată cu inima a peste 100 de copii. Nu văd niciun sens al vieții dacă nu poate opri moartea. Ca lider al țării mele, îi spune președintelui Biden, sunteți liderul țării dumneavoastră mărețe, vă doresc să fiți și liderul lumii, iar să fii liderul lumii înseamnă să fii liderul păcii.
Vă mulțumesc!

Președintele Joe Biden intenționează să anunțe un ajutor suplimentar de 800 de milioane de dolari pentru securitatea Ucrainei. Puțini s-ar fi așteptat ca Volodimir Zelenski și Ucraina să reziste atât de mult. Iată că o face și el, și țara lui. În acest moment, Zelenski va ține un discurs virtual în fața membrilor congresului SUA. Discursul președintelui ucrainean vine după ce Joe Biden a semnat proiectul de lege prin care SUA trimit un pachet de urgență
către Ucraina.

„Un discurs al meu în fața Congresului Statelor Unite este planificat pentru miercuri. Un eveniment important. Însă acum vreau să-mi exprim recunoștiința față de Președintele Joe Biden și față de toți prietenii Ucrainei din Statele Unite pentru pachetul de sprijin al țării noastre care va ajunge până la 13.6 milioane de dolari”, a transmis președintele ucrainean.

„Ceea ce urmează depinde strict de acțiunile voastre. Vreau să spun asta direct tuturor oficialilor din Rusia, tuturor celor care au legături cu autoritățile în prezent: dacă rămâneți pe poziții, dacă nu luați poziție împotriva războiului, comunitatea internațională vă va lăsa fără nimic, fără nimic din ceea ce ați muncit ani de zile. Deja lucrează la acest lucru. Același lucru este valabil pentru sistemul de propagandă, a patra putere în Rusia. Dacă veți rămâne și veți munci pentru propagandă, vă expuneți la un risc mult mai mare decât dacă pur și simplu plecați, dacă vă dați demisia”, a transmis președintele ucrainean.

Între timp, SUA au adoptat în unanimitate o rezoluție prin care îl condamnă și îl consideră pe Vladimir Putin drept criminal de război. Iar Curtea Internațională de Justiție de la Haga se pronunță azi în privința acuzațiilor de genocid la
adresa președintelui Rusiei după ce a invadat Ucraina.

„Nu văd niciun sens în viață dacă nu poate opri morțile. Și aceasta este principala mea problemă ca lider al poporului, mari ucraineni, și ca lider al națiunii mele. Mă adresez președintelui Biden: Sunteți liderul națiunii, al marii dumneavoastră națiuni. Vă doresc să fiți liderul lumii. A fi liderul lumii înseamnă a fi liderul păcii”, a spus Zelensky în limba engleză, încheindu-și discursul.

Într-o încheiere puternică a discursului său virtual în fața Congresului SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a trecut din ucraineană în engleză și a spus că a fi liderul lumii și liderul păcii înseamnă să lupți pentru viața oamenilor din lume și pentru „dreptul lor de a muri atunci când îți vine vremea„.

„Pentru a crea o zonă de interdicție aeriană deasupra Ucrainei, pentru a salva oameni, este prea mult să ceri asta? Umanitară, zonă de interdicție aeriană – Ceva ce Rusia nu ar putea [folosi pentru a] teroriza orașele noastre libere. Dacă acest lucru este prea mult de cerut, noi oferim o alternativă. Știți de ce fel de sisteme de apărare avem nevoie, ca 300 și alte sisteme similare. Știți cât de mult depinde de câmpul de luptă, de capacitatea de a folosi avioane. O aviație puternică, puternică pentru a ne proteja poporul, libertatea, pământul„, le-a spus el parlamentarilor americani.

El a insistat că avioanele pe care SUA le au deja trebuie să se afle pe cerul ucrainean, apărând Ucraina în timp ce invazia Rusiei în țară continuă.

„Aeronave care pot ajuta Ucraina, ajuta Europa și, știți că există și le aveți. Dar ele sunt pe Pământ, nu pe cerul Ucrainei. Ele nu apără poporul nostru„, a adăugat el.

Invocând faimosul discurs al lui Martin Luther King, Zelenski a spus: „Nu este vorba de un discurs de război”.

Am un vis – aceste cuvinte sunt cunoscute de fiecare dintre voi. Astăzi, pot spune: Am o nevoie. Am nevoie să îmi apăr cerul. Am nevoie de decizia voastră, de ajutorul vostru, ceea ce înseamnă exact ceea ce simțiți atunci când auziți cuvintele Am un vis”, a spus președintele Zelenski.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut referiri la Muntele Rushmore, la atacurile de la Pearl Harbor și la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 în discursul său de miercuri în fața parlamentarilor americani din Congres.

Rusia nu ne-a atacat doar pe noi, nu doar pământul nostru, nu doar orașele noastre. A trecut la o ofensivă brutală împotriva valorilor noastre, a valorilor umane de bază. A aruncat tancuri și avioane împotriva libertății noastre, împotriva dreptului nostru de a trăi liber în propria noastră țară, alegându-ne propriul viitor. Împotriva dorinței noastre de fericire, împotriva visului nostru național, la fel ca și visele pe care le aveți și voi, americanii. La fel ca oricine altcineva din Statele Unite”, a adăugat președintele Zelenski.

Îmi amintesc memorialul vostru național din Rushmore, chipurile președinților voștri proeminenți, cei care au pus bazele Statelor Unite ale Americii așa cum sunt astăzi, democrație, independență, libertate și grijă pentru toată lumea, pentru fiecare persoană, pentru toți cei care muncesc cu sârguință, care trăiesc cinstit, care respectă legea„, a continuat el.

Zelenski le-a cerut, de asemenea, legislatorilor să își amintească de atacurile de la Pearl Harbor din al Doilea Război Mondial și de cel de la World Trade Center din 2001 atunci când analizează cererea sa de ajutor.

Aleşii americani din ambele tabere îi îndeamnă, de asemenea, lui Joe Biden să faciliteze livrarea avioanelor poloneze MiG-29 către Ucraina.

Înaintea discursului virtual al președintelui ucrainean Volodomir Zelenski, majoritatea legislatorilor americani au fost văzuți purtând o insignă cu steagul SUA și al Ucrainei, care au fost distribuite de un membru al personalului Capitoliului.