• Un start-up israelian poate identifica tulburările genetice la embrionii umani.
  • Compania își propune să scoată produsul pe piață în termen de doi ani.
  • Tehnologia ar putea identifica și markerii precoce ai cancerului.

Un start-up israelian a dezvoltat, cu ajutorul inteligenței artificiale, o metodă non-invazivă de detectare timpurie a tulburărilor genetice la embrionii umani. Astfel, printr-un simplu test de sânge prelevat în primul trimestru, se citește întregul ADN al embrionului și se află toate tulburările genetice pe care le poate avea copilul.

Viitorii părinți vor putea să afle informații clare despre starea de sănătate a bebelușului, de dinainte să se nască, dar și despre bolile la care va fi predispus acesta, atunci când va deveni adult.

„Ne vor oferi informații privind și alte afecțiuni sau predispoziții, mai degrabă multifactoriale, care chiar pot să fie influențate de factorii de mediu și pe care copilul, adolescentul sau respectiv adultul le va putea dezvolta la un moment dat, pe parcursul vieții. Aici ne referim la afecțiuni precum cancerul care are o componentă genetică ereditară, diabetul sau afecțiunile neuropsihiatrice”, a spus Andreea Cătană, medic primar în genetică medicală.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Inteligența artificială nu reprezintă un risc pentru sarcină

Momentan, toate testările genetice pe baza ADN-ului fetal reprezintă un risc pentru sarcină. Pe când, cu ajutorul inteligenței artificiale descoperite de isarelieni, totul este mult mai simplu. Chiar dacă rezultatul poate naște întrebări al cărui răspuns este greu de găsit.

„Cu siguranță, viitorul ne va permite să știm mai multe, dar întrebarea este «vrem să știm mai multe și ce facem după ce știm atât de multe lucruri?». Ei spun că poți să afli mult mai multe despre ADN-ul fătului, asta înseamnă că părinții pot să afle despre anomaliile genetice. Într-o primă etapă, dacă ar fi disponibil, sigur că mamele ar dori acest lucru”, a declarat Radu Vlădăreanu, medic primar ginecolog.

Noul start-up israelian își propune să scoată produsul pe piață în termen de doi ani. Tehnologia ar putea fi utilizată și pentru a identifica markerii precoce ai cancerului.