• Judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus, miercuri, pentru a doua oară din magistratură, CSM argumentând decizia prin faptul că magistratul clujean a avut activitate politică.
  • CSM a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Cristi Vasilică Danileţ, judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru „încălcarea interdicţiei de a desfăşura activităţi economice şi de a-şiexprima public opinia cu privire la procese aflate în curs”.
  • Cu majoritate, CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva lui Cristi Vasilică Danileţ „pentru abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit. b) din Legea nr. 303/2004”.

Judecătorul Cristi Danileţ a fost exclus, miercuri, pentru a doua oară din magistratură, CSM argumentând decizia prin faptul că magistratul clujean a avut activitate politică.

Abaterea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată constând în încălcarea interdicţiei de a face parte din formaţiuni politice şi pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată”.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Astfel, „în baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.99 lit. b) şi d) din acelaşi act normativ”, arată CSM.

Danileţ are drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul clujean a spus, miercuri, după a doua decizie de excludere din magistratură, că CSM a decis să îl sancţioneze cu excluderea din magistratură pentru că face parte dintr-o formaţiune politică, lucru interzis magistraţilor, deşi nu face parte dintr-un partid.

Eu sunt membru în două ONG-uri care au dat comunicate prin care criticau activitatea partidelor de guvernământ, deşi m-am abţinut de la vot in cazul emiterii acelor comunicate, nu le-am semnat, nu le-am difuzat si cu toate că am arătat ca nu CSM e competent să stabilească ce este o formaţiune politică, ci legea, care pune în această categorie doar „partidele politice” , „alianţele electorale”, „alianţele politice” şi „ONG-urile care reprezintă minorităţi şi candidează la alegeri”, ceea ce nu este cazul in speţă”, spune Danileţ, pe pagina sa de Facebook.

Totodată, el spune că nici nu a participat la acţiuni politice, lucru interzis magistraţilor.

Am scris un articol ştiinţific despre educaţie publicat de unul dintre cele două ONG-uri şi pentru că am participat la o întâlnire nepublică a membrilor unuia dintre cele două ONG-uri declarat „formaţiune politică” de către CSM. Pentru cine nu ştie: cele două ONG-uri sunt înfiinţate legal, de către un judecător, ca asociaţii neguvernamentale, apolitice şi nonprofit. Unul se ocupă de educaţia juridică, celălalt de promovarea culturii europene. Nimeni nu a cerut desfiinţarea lor vreodată pentru că şi-ar fi încălcat statutul propriu”, adaugă Danileţ.

Prima dată, judecătorul din cadrul Tribunalului Cluj a fost exclus din magistratură în decembrie 2021, pentru filmuleţele postate pe TikTok.