• Organizația Mondială a Sănătății se va reuni de urgență pentru a discuta situația epidemiei de variola maimuței.
  • Specialiştii să decidă dacă variola maimuţei reprezintă sau nu o urgenţă de sănătate globală.
  • Aproximativ 80% din cazuri sunt în Europa.

Urmează o nouă reuniune de urgenţă a OMS, în săptămâna care începe la 18 iulie sau mai devreme, pentru ca specialiştii să decidă dacă variola maimuţei reprezintă sau nu o urgenţă de sănătate globală, cel mai înalt nivel de alertă al OMS, a declarat directorul general Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters.

„Continui să fiu îngrijorat de amploarea şi răspândirea virusului în întreaga lume”, a declarat Tedros, adăugând că lipsa testelor a însemnat că există probabil mult mai multe cazuri care nu sunt raportate.

Aproximativ 80% din cazuri sunt în Europa, a spus el.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

La final de iunie, directorul OMS spunea că epidemia globală de variola maimuţei reprezintă o ameninţare pentru sănătate şi evoluează foarte îngrijorător, dar nu atinsese încă stadiul de urgenţă sanitară globală.

Variola maimuţei, o infecţie virală de obicei uşoară care provoacă simptome asemănătoare gripei şi leziuni ale pielii, s-a răspândit în întreaga lume de la începutul lunii mai. Rata de mortalitate în focarele anterioare ale tulpinii care se răspândeşte în prezent a fost de aproximativ 1%.