Silviu Predoiu: Pierderea alegerilor este un preţ prea mic de plătit pentru a preveni ticăloşia politică

• Silviu Predoiu: Că politicienii trec de la stânga la dreapta, cu aceeaşi uşurinţă cu care un fotbalist schimbă tricoul, că astăzi, adresându-se aceleaşi audienţe, promovează opusul a ceea ce înfierau ieri poate contează pentru noi, dar nu pentru, din păcate, prea de mulţi dintre ei
• Silviu Predoiu: Cartonaşul roşu, eliminarea din teren, merge la fotbalişti, care se joacă doar cu viaţa lor, dar nu la cei care prin acţiunile sau inacţiunile lor pot influenta cursul vieţii fiecăruia dintre noi.
• Silviu Predoiu: Lucrurile nu pot fi schimbate decât atunci când suficient de mulţi dintre noi vor renunţa la pasivul pentru un hotărât , alegând să intre în politică, nu ca profesie ci ca datorie

Consultantul Silviu Predoiu afirmă că doar sancţionarea prin vot a politicienilor fără chemare, care vor să parvină repede şi bine într-o funcţie publică, fie ea de ministru sau ales local, de cele mai multe ori trecând de la un partid la altul, nu mai este suficientă.

În opinia sa, soluţia ar fi ca aspiranţii la cariere politice să renunţe la atitudinea defensivă, neputincioasă, că nu pot schimba ceva, şi să se implice astfel încât să intre în politică, dar ca datorie, nu ca profesie.

Silviu Predoiu aminteşte cele mai recente exemple de traseism politic, în care reprezentanţi ai PSD, “răul absolut”, se transferă la PNL, unde vechile tare sunt uitate şi sunt primiţi cu braţele deschise.

Redăm integral textul publicat de Silviu Predoiu:

“Tot mai des, în ultima vreme, întâlnesc persoane care, întrebate sau nu, atunci când vine vorba despre profesie, se recomandă fără nicio ezitare drept “politicieni”. Iar în ciuda şablonului pe care îl aveam în minte, aceştia chiar vin în toate „formele şi culorile”. Sunt bărbaţi, cei mai mulţi, dar şi femei, tineri, unii chiar foarte tineri, dar şi vârstnici, cu studii cât se poate de diferite, de la agronomie şi inginerie până la ştiinţe politice, absolvite la timp sau odată cu proprii copii. Toţi sunt înscrişi într-un partid, evident nu în acelaşi. Ceea ce au însă în comun, în ciuda oricăror diferenţe, este ambiţia. Şi graba. Toţi vor să ajungă cel puţin parlamentari, iar asta cât mai repede şi doar ca încălzire pentru poziţii ministeriale şi poate chiar mai mult. Şi la urma urmei poate că nu este niciun păcat în asta. Doar că în vorbele lor nu găsesc nicio trimitere la vreo viziune pentru ţară, la datorie, la serviciul în slujba semenilor, la interesul comun, la valori naţionale. Parte din ei se laudă cu faptul că au trecut pe la mai multe partide. Cât mai multe, eventual într-un timp cât mai scurt, nu înseamnă, aşa cum poate aţi crede, neseriozitate. Nu, nici pe departe. În lumea strâmbă în care trăim, aceasta se traduce prin „experienţă politica”. Iar o asemenea atitudine nu se întâlneşte, cum poate aţi putea crede, doar în primele rânduri ale politicii, am regăsit-o, cu surprindere, reprodusă fidel pe toate palierele.

Dacă insişti pe subiect şi îi intrebi cum se împacă traseismul cu convingerile politice, zâmbesc cu superioritate şi îţi răspund că ei sunt profesionişti, că politica este o meserie. <La urma urmei, nimeni nu protestează când fotbaliştii se transferă de la o echipă la alta!> Şi, cum generos îmi explica un <politician>, fotbaliştii fac asta, ca şi ei, pentru <spectacol şi profit personal>. Că politicienii trec de la stânga la dreapta, cu aceeaşi uşurinţă cu care un fotbalist schimbă tricoul, că astăzi, adresându-se aceleaşi audienţe, promovează opusul a ceea ce înfierau ieri ……. sunt doar detalii, poate contează pentru noi, dar nu pentru, din păcate, prea de mulţi dintre ei. Şi aşa ajungem la situaţii greu de înţeles. Asta dacă vrei cu adevarat să cauţi un sens în ceea ce se întâmplă în jurul nostru în plan politic.

Spre exemplu, cu toţii am înţeles de la Preşedinte şi Premier că PSD înseamnă astăzi <răul absolut> (era şi greu să nu pricepem chestia asta având în vedere frecvenţa cu care ni se comunică). Şi toţi am mai înţeles că orice senator sau deputat, primar sau viceprimar PSD este nu doar aşteptat dar şi primit cu braţele deschise în PNL. Păi dacă politicienii activi şi cu vizibilitate sunt „buni”, ce rămâne <rău> la PSD? Sediul din Kiseleff, sigla, maşinile de serviciu, secretarele, conducătorii auto? Asta este anul acesta, căci în 2012 <răul absolut> era PD-ul (adică ceva mai mult decât jumătate din PNL-ul de astazi), în 2004 a fost tot PSD-ul, în 2000 PNŢ-CD-ul, şi tot aşa.
Iar <profesioniştii> din politica noastră, funcţie de localizarea <răului> au continuat să migreze, schimbând fără ezitare taberele şi declaraţiile. Dacă, faţă în faţă cu ei, insişti cu întrebările legate de principii şi convingeri, de promisiuni facute în goana după voturi şi apoi uitate, răspunsul este surprinzător de simplu: <Cui nu-i place să nu mă voteze! Alegătorii m-au vrut aşa cum sunt, de ce m-aş schimba?>

Ei bine, nu cred că ar trebui să fie atât de simplu. Ceilalţi, cei cu profesii d’adevaratelea, că sunt medici, profesori, jurişti, cadre militare, tehnicieni, etc., atunci cand greşesc, plătesc serios, conform unor reglementări clare, în cazul lor nu se organizează un vot prin care să se decidă dacă să rămână sau să plece

Dacă acceptăm că politica este o meserie ca oricare alta, atunci pentru sancţionarea greşelilor profesionale trebuie găsite alte măsuri, ca în toate celelalte profesii, doar sancţionarea prin vot nu mai este suficientă.

Cartonaşul roşu, eliminarea din teren, merge la fotbalişti, care se joacă doar cu viaţa lor, dar nu la cei care prin acţiunile sau inacţiunile lor pot influenta cursul vieţii fiecăruia dintre noi. Pierderea alegerilor este un preţ prea mic de plătit pentru a preveni ticăloşia politică şi oricum sunt învinşi doar cei care nu se transferă la timp în tabăra învingătoare. Cei care o fac îşi continuă tropăitul prin viaţa publică, schimbând doar suporterii înşelaţi ieri cu cei pe care îi vor înşela mâine.

Lucrurile nu pot fi schimbate decât atunci când suficient de mulţi dintre noi vor renunţa la pasivul <nu are rost, oricum nu avem nicio şansă> pentru un hotărât <este viaţa mea şi a celor ca mine, vreau să am ceva de spus>, alegând să intre în politică, nu ca profesie ci ca datorie. Numai atunci vom reda sensul real democraţiei reprezentative, oferind semenilor noştri posibilitatea de a alege persoane cu principii şi valori, nu doar indivizi cu interese. Referindu-se la politică, Aristotel spunea că este o diferenţă mare între a fi un om bun şi a fi un cetăţean bun. Oameni buni, haideţi să fim cât mai mulţi buni cetăţeni, doar aşa vom reuşi să schimbăm cu adevărat tot ce nu ne place astăzi”.