• Au trecut 21 de ani de la evenimentul care a schimbat cursul istoriei. 11 septembrie 2001. Atacurile din Statele Unite au fost un BREAKING NEWS planetar. Ai auzit atunci prima dată cuvântul TERORISM.
  • Comisia Europeană va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie propuneri de modificări ale regulilor fiscale ale Uniunii Europene, care ar putea oferi ţărilor căi de reducere a datoriilor individuale.
  • Oficialii Băncîii Centrale Europene (BCE) văd un risc în creştere ca ei să fie nevoiţi să majoreze dobânda cheie la cel puţin 2% pentru a reduce inflaţia record din zona euro, în pofida unei posibile recesiuni.
  • Guvernul a reintrodus suprataxarea contractelor de muncă part-time la nivelul salarialului minim cu program de 8 ore, chiar dacă angajații lucrează mai puțin de atât.
  • După 200 de zile de război, Ucraina sărbătorește micile reușite. Este a treia zi în care țara lui Zelenski continuă să-și recapete teritoriile din Harkov.
  • Cu toate astea, Preşedintele Ucrainei a avertizat într-un discurs rostit sâmbătă că urmează ”cea mai grea iarnă din întreaga lume” şi că acesta va fi un test nu doar pentru Ucraina.
  • Operațiunile la centrala nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, au fost oprite complet, a anunțat în această dimineață Energoatom.
  • La doar 21 de ani, Iga Swiatek și-a trecut în cont cel de-al treilea turneu de Mare Șlem din carieră, după ce a câștigat finala de la US Open contra lui Ons Jabeur, scor 6-2, 7-6 .
  • Charles Leclerc, pilotul celor de la Ferrari, a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Monza iar astăzi pleacă din Pole Position.
  • Filmul „All the beauty and the Bloodshed” este marele câștigător al festivalului de film de la Veneția.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ RAISI A MURIT
NOU TERMINAL PE AEROPORTUL ORADEA
OZEMPIC E OUT
CUM STĂM LA ECONOMIE?