- Parlamentul Rusiei va lua în considerare convocarea ministrului apărării pe fondul pierderilor din Ucraina.
- Camera inferioară a parlamentului rus va lua în considerare convocarea ministrului Apărării, Serghei Șoigu, pentru a fi interogat într-o sesiune închisă, a declarat joi un deputat de rang înalt.
- Înfrângerea Rusiei în regiunea Harkov reprezintă cel mai important eşec al său după retragerea din împrejurimile Kievului în martie.
Duma de Stat a Rusiei ia în calcul convocarea ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, pentru o audiere cu uşile închise, a declarat Serghei Mironov, liderul facţiunii parlamentare a partidului „Rusia Justă” , potrivit Reuters.
Advertisment
Forţele ruse au fost criticate deschis de către experţi militari săptămâna aceasta după ce au pierdut controlul asupra celei mai mari părţi a regiunii Harkov în faţa unei contraofensive fulger a armatei ucrainene.
Mironov, un susţinător înflăcărat al invaziei Rusiei în Ucraina, lider al micului partid pro-Kremlin „Rusia Justă„, ar fi spus că Consiliul Dumei de Stat – care se ocupă de afacerile camerei inferioare – ar putea dezbate această problemă luni.
Recomandări
Într-un mesaj pe Twitter miercuri, Mironov afirmase că partidul său a propus o şedinţă cu Şoigu „pentru ca deputaţii să poată vorbi cu el în spatele uşilor închise şi să-i pună toate întrebările care ne interesează pe noi şi pe cetăţeni” .
Înfrângerea Rusiei în regiunea Harkov reprezintă cel mai important eşec al său după retragerea din împrejurimile Kievului în martie, până unde avansase în primele săptămâni ale invaziei sale declanşate în 24 februarie.
Moscova susţine că ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială” a fost necesară pentru a preveni ca Ucraina să servească drept platformă pentru o agresiune din partea Occidentului şi pentru a-i proteja pe vorbitorii de limbă rusă.
Kievul şi aliaţii săi occidentali resping aceste argumente ca fiind pretexte fără temei pentru un război de agresiune de tip colonial
Partenerii noștri