În organizațiile în care competiția este un scop în sine, oamenii obosesc mult mai repede, iar după o perioadă și rezultatele încep să sufere.

Avem însă rețineri mari când ne gândim să reducem nivelul competiției interne, iar asta vine dintr-o interpretare greșită a ideii de competiție. Mulți manageri cred că dacă se reduce competiția în echipă, scade și engagementul oamenilor. Dar opusul competiției e de fapt prezența încrederii în echipe.

Când renunțăm la competiția internă, nu rezultatele suferă, ci mai degrabă egourile care se hrăneau din competiție.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Lipsa competiției înseamnă că nu mă concentrez pe succesul meu, ci pe succesul nostru. Înseamnă că nu vreau să-mi „înving” colegii, ci să „înving” alături de ei, împreună cu ei.

Vorbeam recent cu CEO-ul unui mare retailer despre ce-i aduce mândrie când se gândește la transformarea echipei pe care o conduce.

Am văzut de mult prea multe ori echipe care nu se comportau ca o echipă” , mi-a spus. „Oamenii se uitau mult prea mult la ce făceau ceilalți și nu la ce puteau să facă împreună. Sunt și eu competitiv și cred în competiție, însă trebuie să intrăm în competiție ca o echipă, nu să ne irosim energiile în lupta dintre noi. Mă bucură să pot să zic că pe la noi am ajuns să înțelegem ideea de echipă. Știm ce avem de făcut, împreună și asta se vede și în rezultatele noastre.”

Deseori unele lucruri arată bine pe hârtie, dar nu prea funcționează în realitate.

Sunt însă din ce în ce mai mulți lideri și organizații care își dau seama că ne descurcăm mult mai bine în echipe decât în competiții deșarte între noi.