• Demonstrațiile au început din cauza morții lui Mahsa Amini, o tânără reținută de poliție pentru că ar fi încălcat codul vestimentar strict aplicat de aceasta.
  • Cel puțin 35 de civili au fost uciși în urma represiunii de către forțele de securitate iraniene a protestelor care au izbucnit din cauza morții în detenție a lui Mahsa Amini.
  • Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.

Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, scrie The Guardian.

,,Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale’‘ , a anunşat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian.

Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În Iran, cei care încalcă sharia, legea islamică, se expun la amenzi sau chiar arestare, dar în ultimele luni militanţi civici le-au încurajat pe femei să renunţe la văl, în pofida campaniei autorităţilor împotriva ,,comportamentelor imorale” .

Conform unor informaţii care au circulat online, Amini a fost arestată pentru că vălul nu stătea perfect pe cap şi erau vizibile câteva fire de păr.

Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori.