- Departamentul american al Apărării a anunţat, marţi seară, că deocamdată nu deţine informaţii că Iranul ar urma să furnizeze Rusiei rachete sol-sol alături de drone militare suplimentare.
- „În acest moment, nu am informaţii pentru a le corobora cu acestea” , a declarat Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
- Anterior, oficiali iranieni citaţi de agenţia Reuters au declarat că Administraţia de la Teheran s-a angajat să furnizeze Rusiei rachete sol-sol şi drone militare suplimentare.
Departamentul american al Apărării a anunţat, marţi seară, că deocamdată nu deţine informaţii că Iranul ar urma să furnizeze Rusiei rachete sol-sol alături de drone militare suplimentare, informează agenţia Reuters.
Advertisment
„În acest moment, nu am informaţii pentru a le corobora cu acestea” , a declarat Patrick Ryder, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
Anterior, oficiali iranieni citaţi de agenţia Reuters au declarat că Administraţia de la Teheran s-a angajat să furnizeze Rusiei rachete sol-sol şi drone militare suplimentare. Un acord privind livrările de armament iranian în Rusia a fost stabilit pe 6 octombrie, când s-au deplasat la Moscova prim-vicepreşedintele iranian Mohammad Mokhber, doi oficiali de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei şi un responsabil din cadrul Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională.
Recomandări
„Ruşii au cerut mai multe drone şi rachete balistice iraniene de mare precizie, în special de tip Fateh şi Zolfaghar” , a afirmat un diplomat iranian, sub protecţia anonimatului. Informaţia a fost confirmată de un oficial occidental, care a precizat că acordul prevede livrări de rachete sol-sol, inclusiv de tip Zolfaghar.
Însă diplomatul iranian a respins acuzaţiile Occidentului privind încălcarea unei rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU din 2015.
„Nu este problema vânzătorului. Noi nu am susţinut nicio parte în criza din Ucraina, aşa cum face Occidentul. Noi vrem ca această criză să fie rezolvată prin mijloace diplomatice” , a subliniat oficialul citat.
Administraţia de la Washington a avertizat, luni, că va sancţiona statele sau companiile care colaborează cu producătorii de drone militare din Iran, pe fondul acuzaţiilor Ucrainei privind bombardamente efectuate de Rusia cu aparate de zbor iraniene.
Tema livrărilor de drone iraniene a fost abordată şi de miniştrii de Externe din ţările Uniunii Europene, reuniţi luni în Luxemburg, iar Iranul ar putea fi vizat de sancţiuni.
Partenerii noștri