- Al doilea cel mai bogat om din lume, miliardarul Bernard Arnault, și-a vândut avionul, după ce zborurile sale au fost monitorizate de către activiștii care luptă împotriva schimbărilor climatice.
- Timp de șase luni, două conturi Twitter – @i_fly_Bernard și @laviondebernard – au monitorizat zborurile miliardarului Bernard Arnault, iar astfel au ajuns să fie urmărite de peste 100.000 de utilizatori.
- Bernard Arnault nu este singura celebritate criticată pe rețelele de socializare din cauza zborurilor. În iulie, Taylor Swift a stârnit controverse din cauza amprentei de carbon.
Al doilea cel mai bogat om din lume, miliardarul Bernard Arnault, și-a vândut avionul, după ce zborurile sale au fost monitorizate de către activiștii care luptă împotriva schimbărilor climatice, scrie Sky News.
Advertisment
Arnault care directorul executiv al companiei de produse de lux LVMH și confondatorul Louis Vuitton are o avere estimată la 140 de miliarde de euro.
Compania miliardarului a decis să vândă avionul privat al lui Arnault, după ce zborurile și emisiile de carbon au fost monitorizate pe mai multe conturi de pe Twitter.
Recomandări
„Într-adevăr, după toate aceste povești, grupul a avut un avion și l-a vândut. Rezultatul este că acum nimeni nu poate să vadă unde mă duc deoarece închiriez avioanele private”, a declarat Bernard Arnault.
Emisiile de carbon ale avioanelor miliardarilor
Timp de șase luni, două conturi Twitter: „i_fly_Bernard” și „laviondebernard” au monitorizat zborurile miliardarului Bernard Arnault, iar astfel au ajuns să fie urmărite de peste 100.000 de utilizatori.
„63 de miliardari francezi emit dioxid de carbon cât 50% din populație” , este descrierea paginii de Twitter ,,I Fly Bernard” .
Bernard Arnault nu este singura celebritate criticată pe rețelele de socializare din cauza zborurilor. În iulie, Taylor Swift a stârnit controverse din cauza amprentei de carbon.
Artista americană a zburat 170 de zboruri cu avionul ei privat între 1 ianuarie – 29 iulie 2022, emițând 8.294 de tone de dioxid de carbon. Cantitatea este de peste 1.000 de ori mai mare decât amprenta de carbon a unei persoane obișnuite. Un purtător de cuvânt al lui Taylor Swift a precizat că avionul artistei fusese împrumutat frecvent.
Anul trecut, un adolescent a creat un cont pe Twitter pentru a monitoriza zborurile făcute de Elon Musk.
Miliardarul american i-a oferit administratorului suma de 5.000 de dolari pentru a șterge contul, însă oferta acestuia a fost refuzată.
Zborurile afectează considerabil mediul înconjurător. Un studiu realizat de Universitatea Lund arată că prin evitarea unui zbor transatlantic sunt economisite în decursul unui an de opt ori mai multe emisii de gaze cu efect de seră decât prin reciclare.
Partenerii noștri