• Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit duminică peste o clădire rezidenţială în Irkutsk, în Siberia, au anunţat autorităţile locale.
  • Potrivit lor, doi piloţi ai aeronavei au murit în accident.
  • Lunea trecută, un bombardier rus Su-34 s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din oraşul Eisk, în sudul Rusiei şi în apropiere de Ucraina. 

Un avion de luptă rusesc s-a prăbuşit duminică peste o clădire rezidenţială din oraşul siberian Irkutsk, iar cei doi piloţi au decedat, au anunţat autorităţile.

Într-o postare pe Telegram, guvernatorul din Irkutsk, Igor Kobzev, a declarat că avionul s-a prăbuşit peste o casă cu două etaje din oraş.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a precizat că piloţii au murit, dar nu există alte victime, potrivit Reuters.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

A fost al doilea incident de acest fel în şase zile. Lunea trecută, un avion de vânătoare Sukhoi Su-34 s-a prăbuşit într-un bloc de apartamente în oraşul sudic Yeysk, în apropiere de Ucraina, şi cel puţin 15 persoane au fost ucise.

Agenţiile de presă ruseşti au declarat că avionul implicat în incidentul de duminică era un Su-30. Într-o declaraţie, ministerul pentru situaţii de urgenţă a precizat că avionul s-a prăbuşit în timpul unui zbor de testare.

Imaginile distribuite pe reţelele de socializare au arătat ceea ce păreau a fi mai multe clădiri în flăcări şi un fum negru dens care se ridica pe cer.