• Guvernul prognozează că economia României va avansa cu 4,6% în 2022 şi cu 2,8% în 2023, în ciuda inflaţiei, crizei energetice din Europa sau recesiunii care se anunţă în zona euro.
  • Inflaţia scade începând cu 2023 şi ajunge la 8% la final de an, cursul se menţine sub 5 lei pentru un euro şi salariul mediu pe economie va fi de peste 4.200 de lei net.
  • Prognozele guvernului sunt totuşi sub cele ale FMI sau Băncii Mondiale, dar inflaţia rămâne o povară grea care în doi ani a însemnat scumpiri de peste 25%.

Guvernul prognozează că economia României va avansa cu 4,6% în 2022 şi cu 2,8% în 2023, în ciuda inflaţiei, crizei energetice din Europa sau recesiunii care se anunţă în zona euro, arată prognoza de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză, care va sta la baza rectificării bugetare din noiembrie.

Inflaţia scade începând cu 2023 şi ajunge la 8% la final de an, cursul se menţine sub 5 lei pentru un euro şi salariul mediu pe economie va fi de peste 4.200 de lei net.

Prognozele guvernului sunt totuşi sub cele ale FMI sau Băncii Mondiale, dar inflaţia rămâne o povară grea care în doi ani a însemnat scumpiri de peste 25%.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Pentru anul 2023 se anticipează o decelerare a creşterii economice la 2,8%, în condiţiile în care efectele defavorabile ale actualului context geopolitic vor continua şi vor deveni mai vizibile la nivel european. După o încetinire a activităţii în primele două trimestre, aceasta se va relansa“ , scriu reprezentanţii CNSP.

Astfel, creşterea econo­mi­că prognozată de guvern în 2022 este una dintre cele mai pesimiste din piaţă, în linie cu FMI, Comisia Europeană, dar sub prognoza agenţiilor de rating sau majorităţii băn­cilor, care văd o creştere eco­no­mică de 5-6%. Pentru 2023 însă, guvernul are una dintre cele mai optimiste prognoze: plus 2,8%, în condiţiile în care in­s­tituţiile amintite nu cred, în general, că economia României poate creşte cu mai mult de 2%. FMI şi Banca Mondială văd însă o creştere economică de peste 3% pentru România în 2023.

Pentru anul 2023 se anticipează o decelerare a creşterii eco­no­mice la 2,8%, în condiţiile în care efectele defa­vora­bi­le ale actualului context geopolitic vor continua şi vor de­veni mai vizibile la nivel european. După o încetinire a acti­vi­tăţii în primele două trimestre, aceasta se va relansa sub in­fluenţa pozitivă a construcţiilor (+5,9%) şi a serviciilor (+3%), în condiţiile de oportunitate legate de exploatarea re­surselor naţionale şi intrările de fonduri europene“ , mai scrie CNSP.

Potrivit sursei citate, inflaţia ar urma să stagneze anul acesta şi să scadă anul viitor, la finalul căruia va ajunge la 8%. Salariul mediu net pe 2022 va fi fost la o medie de 3.800 de lei/lună la final de an, ca în 2023 să crească la o medie de 4.235 de lei lunar.

Îngrijorător este faptul că pentru Germania se aşteaptă o scădere a economiei cu 0,3%. Şi OCDE estimează pentru zona euro o creştere modestă de numai 0,3%, cu riscuri de contracţii economice în mai multe economii europene în lunile de iarnă (economia Germaniei se aşteaptă să scadă cu 0,7% în 2023, după un avans estimat la 1,2% în acest an)“ , mai notează CNSP, la categoria evoluţiilor externe care pot influenţa economia României.