• Reprezentanţii asociaţiei fac apel la instituţiile media, la alte publicaţii cu arhive, la colecţionari, biblioteci, edituri, cluburi sau federaţii sportive şi alte entităţi care deţin mărturii foto / video ale parcursului profesional al lui Ivan Patzaichin.
  • Asociația cere ca ei să le pună la dispoziţie pentru a le include în site.
  • În perioada în care a fost antrenor, 1985 – 2009, a adus ţării, împreună cu elevii săi, peste 150 de medalii.

Site-ul ivanpatzaichin.ro conţine detalii şi imagini ale palmaresului lui Ivan Patzaichin: de 4 ori campion olimpic, de 8 ori campion mondial, o dată campion european – un total de 30 de medalii obţinute la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi la singura ediţie de Campionat European la care a participat. La aceste titluri se adaugă cele de campion naţional şi balcanic, precum şi nenumăratele Regate câştigate.

În perioada în care a fost antrenor, 1985 – 2009, a adus ţării, împreună cu elevii săi, peste 150 de medalii.

Reprezentanţii asociaţiei fac apel la instituţiile media, la alte publicaţii cu arhive, la colecţionari, biblioteci, edituri, cluburi sau federaţii sportive şi alte entităţi care deţin mărturii foto / video ale parcursului profesional al lui Ivan Patzaichin să le pună la dispoziţie pentru a le include în site.

Recomandări

CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
PROBLEME ÎN PARADIS?
E GENUL MEU
XI ȘI PUTIN DUC UN RĂZBOI PT. PACE
NIO LANSEAZĂ UN NOU MODEL

„Începând cu 2010, şi-a pus la pus la dispoziţie reputaţia şi şi-a dedicat energia unor proiecte care pun în valoare Delta Dunării, Tulcea, patrimoniul hidrografic şi cultural românesc, care încurajează viaţa sănătoasă, în natură, şi unor proiecte educaţionale, menite să ajute copiii din Deltă să aibă perspective de viaţă cât mai luminoase. În 2021, când a plecat dintre noi, avea în lucru încă multe proiecte, pe care ne străduim să le ducem mai departe. Şi-ar fi dorit să vadă începute, la Tulcea, lucrările la un canal olimpic pentru competiţii de anvergură; ceva ce încă României îi lipseşte”, arată reprezentanţii asociaţiei.

Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 spune că a demarat parteneriate pentru a pune în operă două mari proiecte de infrastructură, ce vor fi inaugurate în 2023, în onoarea sa. Acestea sunt: Memorialul „Ivan Patzaichin” – pe Faleza Ivan Patzaichin din Tulcea şi Muzeul Ivan Patzaichin – un centru multicultural şi de inovaţie comunitară la Mila 23.