Iarna asta, vrei să te bucuri de zăpadă și aproape de casă, iar dacă dispui doar de o zi sau de un week-end, Valea Prahovei rămâne o destinație mai accesibilă și mai abordabilă. Pentru turismul sportiv, stațiunea Predeal oferă un domeniu schiabil cu pârtii adaptate atât pentru avansați cât și pentru începători.  În plus, aici poți practica și schiul de noapte, bucurându-te de pârtie cât mai multe ore. 

Din decembrie până în martie, Teleferic Prahova îți pune la dispoziție serviciul de teleschi Clăbucet Predeal. O urcare costă 40 RON pentru adulți și 20 RON pentru copii. Poți opta și pentru una din formulele Skipass. Dacă ai la dispoziție doar o zi, poți alege un pass de 2, 4 ore sau de o zi întreagă. Tarifele merg de la 100 la 230 lei pentru adulți (50-110 pentru copii). Tariful de nocturnă e de 125 lei pentru cei mari și 75 pentru cei mici.

Pentru un week-end, Skipass 2 zile costă 415 lei (200 pentru copii). Dacă activitățile tale nu îți permit un sejur prelungit, dar știi că pasiunea te va aduce pe pârtie de câte ori vei avea câteva ore libere, poți achiziționa pe durata întregului sezon un pass de 10 sau 20 puncte (200, respectiv 300 lei). Dacă ești un schior experimentat și vrei să te lansezi tocmai de la 1450m, poți folosi Skipass-ul și la telescaun, unde o urcare va însemna două puncte.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Teleferic Prahova îi așteaptă pe schiori zilnic la Predeal, pentru o oră, un week-end sau o vacanță de vis. Aici, muntele le șoptește același mesaj: trăiește, simte, bucură-te de zăpadă!