Problemele legate de doctoratul ministrului Lucian Bode s-au transformat în România într-un „neverending story”. Universitatea Babeş Bolyai a constatat că doctoratul lui Bode este plagiat, este profund viciat şi a cerut o serie de măsuri, printre care şi retragerea cărţii publicate în baza tezei de doctorat. În replică, Lucian Bode a încearcat din răsputeri să blocheze demersurile referitoare la doctoratul său prin instanţele de judecată iar până acum judecătorii nu i-au dat dreptate.

Cum s-a desfăşurat „saga Bode” în cadrul Universităţii Babeş Bolyai, cum a fost analizat doctoratului ministrului prin două decizii ale UBB, cum a „gestionat” ministerul Educaţiei cazul Bode, cine poate să-i retragă doctoratul plagiat al ministrului de Interne şi ce se întâmplă şi cu îndrumătorii plagiatorilor – despre toate acestea şi multe altele ai aflat duminică, de la Daniel David, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE