• Simularea realizată cu ajutorul celui mai rapid supercomputer din lume pune la îndoială eficacitatea vizierelor în prevenirea răspândirii coronavirusului
  • Eficacitatea scuturilor faciale în prevenirea răspândirii particulelor emise din gura unei persoane infectate este mai redusă decât cea pe care o oferă măștile
  • Experții speră că acest supercomputer va ajuta la identificarea tratamentelor pentru Covid-19, realizând o selecție între 2.000 de medicamente

Scuturile faciale din plastic sunt aproape total ineficiente în captarea particulelor submicronice, conform unui studiu realizat în Japonia, scrie The Guardian.

O simulare folosind cel mai rapid supercomputer din lume, Fugaku, a constatat că aproape 100% din particulele de aer de mai puțin de 5 microni se strecoară prin vizierele de plastic utilizate adesea de către cei care lucrează în industriile de servicii. Trebuie să știi că un micron este a mia parte dintr-un milimetru.

Makoto Tsubokura, șeful centrului pentru știința calculatoarelor de la institutul de cercetare Riken din orașul Kobe, a spus că în cadrul simulării au fost reproduse zeci de mii de picături de diferite dimensiuni, cu mărime de la sub 1 micron până la câteva sute de microni și expuse unui flux de aer. El a avertizat împotriva purtării unei viziere ca alternativă la purtarea unei măști.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Judecând după rezultatele simulării, din păcate, eficacitatea scuturilor faciale în prevenirea răspândirii picăturilor emise din gura unei persoane infectate este limitată în comparație cu măștile. Acest lucru este valabil mai ales pentru picăturile mici, de mai puțin de 20 de micrometri“, a spus el, adăugând că toate particulele de aerosoli mult mai mici s-au strecurat prin spațiul dintre față și scutul facial. „În același timp, funcționează cumva pentru picăturile mai mari de 50 de microni“, a spus Tsubokura pentru sursa citată.

Tsubokura a sugerat că persoanele care sunt sfătuite să nu poarte măști, cum sunt cele cu probleme respiratorii subiacente și copiii mici, ar putea purta scuturi faciale, dar numai în aer liber sau în interior, în spații ventilate în mod corespunzător.